Boloş: Programul Operaţional Regional a fost descentralizat la nivelul regiunilor de dezvoltare

Boloş: Programul Operaţional Regional a fost descentralizat la nivelul regiunilor de dezvoltare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, Ordonanţa de Urgenţă privind descentralizarea Programului Operaţional Regional la nivelul fiecărei agenţii de dezvoltare regională, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş.

"Acest lucru înseamnă pentru beneficiar, pentru autorităţile locale, că nu mai trebuie să bată drumurile la Bucureşti pentru aprobarea proiectelor sau contractelor de finanţare, ci această aprobare se va putea lua, începând cu perioada de programare 2021-2027, la nivelul regiunilor, al Agenţiilor de Dezvoltare Regională unde urmează să funcţioneze aceste autorităţi de management. Ele sunt extrem de bune pentru autorităţile locale şi sper să profite din plin de debirocratizarea instituţională de care vor avea parte, dar şi de implementarea unor proiecte de succes la nivelul regiunilor", a afirmat ministrul Fondurilor Europene.

Boloş a adăugat că, tot pe componenta de descentralizare, autorităţile locale vor putea fi implicate în procesul de implementare a proiectelor în infrastructura de transport.

"Primăriile, dacă vor dori să îşi implementeze o centură ocolitoare pe care au aşteptat-o foarte mulţi ani de zile, pot să realizeze acest lucru. Proiectul se transferă împreună cu sursa de finanţare către primărie, autoritate locală, şi după ce proiectul este finalizat, va fi predat din nou Companiei de drumuri, în vederea administrării", a precizat el.

Ministrul Fondurilor Europene a adăugat că această măsură nu se aplică şi centurii ocolitoare a municipiului Bucureşti.

"Regiunea Bucureşti-Ilfov are un statut mai special din punctul de vedere al reglementărilor Comisiei Europene, fiind considerată o regiune dezvoltată faţă de celelalte regiuni ale României", a explicat Boloş. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor