
Bölöni ne trezește din „beția“ calificării la Euro 2024: Loți a „tăiat“ cu bisturiul, ca de obicei
România e țara extremelor. Acum două săptămâni, era la modă să dai cu „pietre“ în echipa națională. Încă de atunci, „Adevărul“ a atras atenția că facem o mare greșeală, desființând prima reprezentativă înainte ca ea să fi jucat vreun meci la turneul final.
Acum, am căzut în extrema cealaltă. Și, în mod șocant, vedem oameni la televizor care vorbesc despre calificarea tricolorilor în semifinală și în finala Euro 2024. Asta după o singură victorie la această competiție în trei partide.
De-a lungul anilor, Ladislau Bölöni (71 de ani), un nume uriaș pentru România – e primul jucător care a adunat 100 de selecții sub tricolor! – s-a arătat șocat de modul în care se exagerează în fotbalul nostru. Mai ales în privința laudelor după un rezultat pozitiv. Într-o intervenție la emisiunea Fanatik la Euro, Bölöni a remarcat că, în stilul nostru caracteristic, repetăm greșeala exagerărilor.
Ce a spus Bölöni la Fanatik la Euro?
*Până la urmă cine a câştigat? Care victorie?! Eu am văzut 1-1 (n.r. în România – Slovacia) şi 0-0 (n.r. în Ucraina – Belgia), de asta întreb. Dacă vorbim de calificare, mă gândesc, în primul rând, la calificarea la Euro, care a fost foarte importantă. Fotbalul nostru a avut nevoie de o calificare, indiferent cum.
*Sunt puţin în dificultate să vorbesc despre ce am văzut la Euro 2024. Primul meci (n.r. – România – Ucraina, scor 3-0) nu l-am urmărit. Am văzut golurile, foarte frumoase, care te entuziasmează. Aşa trebuie să fie, atmosferă de entuziasm, de victorie. E foarte bine, să continuăm aşa. Dar, după Ucraina, trebuie să acceptăm şi anumite critici. E adevărat că puteam să marcăm împotriva Belgiei, dar tot atât de adevărat e că echipa noastră a suferit foarte mult în acest meci.
*Al treilea meci (n.r. – cu Slovacia) a fost mai… Subconştientul lucra. Dacă nu pierdem, ne calificăm. E normal, omenesc. S-a obţinut un meci nul. Am tratat acest meci cu creierul, cu inteligenţă.
*Mie nunţile nu prea îmi plac, să vă spun sincer (n.r. – aluzie la exagerările din România). Ultima nuntă frumoasă la care am fost a fost nunta lui Mutu. De ce nu putem să tratăm treaba asta (n.r. – calificarea în optimile Euro 2024) ca adulţii? Cu maturitate. Eşti bucuros că te-ai calificat şi din această calificare să câştigi. Deocamdată, n-am câştigat ceva extraordinar. N-am fost într-o grupă atât de dificilă. O grupă serioasă, dar până la urmă, dacă ne uităm la celelalte echipe: Ucraina, Slovacia şi Belgia. Nicio echipă din acestea nu e de top european. Nici Belgia. După părerea mea. Are potenţialul, dar ce a dovedit în această grupă e că îi opreşte ceva. De Bruyne sau Lukaku au jucat la 60-70% din ce ştim.
*Belgia să rateze atât de mult… Nu e aceeaşi echipă pe care o ştim de 2-3 ani. Ştiu că sunt locul 3 în lume, dar nu m-au uluit. Italia poate fi eliminată, dar simţi o forţă acolo, mai mare ca la belgieni.
*Să nu exagerăm, pentru că în ambele sensuri e rău. Nu trebuie să facem nuntă şi nici înmormântare. Există viaţă între ele. Să fim serioşi, să stăm cu picioarele pe pământ, să jucăm cu entuziasm, cum a fost cu Ucraina. Eu cred că e un câştig acest turneu pentru echipa naţională. Abia acum începe Campionatul European adevărat (n.r. – din optimi încolo).
Euro 2024, tabloul optimilor
29 iunie (Berlin, 19.00): Elveția – Italia
29 iunie (Dortmund, 22.00): Germania – Danemarca
30 iunie (Gelsenkirchen, 19.00): Anglia – Slovacia
30 iunie (Koln, 22.00): Spania – Georgia
1 iulie (Frankfurt, 19.00): Franța – Belgia
1 iulie (Frankfurt, 22.00): Portugalia – Slovenia
2 iulie (Munchen, 19.00): România – Olanda
2 iulie (Leipzig, 22.00): Austria – Turcia
Sursa: adevarul.ro