Bogdan Olteanu, eliberat din închisoare după mai puțin de 2 ani din cei 5 la care a fost condamnat

Bogdan Olteanu, eliberat din închisoare după mai puțin de 2 ani din cei 5 la care a fost condamnat

Fostul lider liberal Bogdan Olteanu – fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR – va ieși din închisoare după mai puțin de 2 ani din condamnarea de 5 în dosarul de trafic de influență în favoarea lui Sorin Ovidiu Vîntu, relatează Ziare.com .

Tribunalul București a admis în principiu, vineri după-amiază, 8 iulie, o cerere de revizuire formulată de fostul viceguveernator BNR și a dispus suspendarea executării pedepsei acestuia până la soluționarea revizuirii.

Iată decizia instanței de fond:

Admite in principiu cererea de revizuire formulata de petentul-condamnat Bogdan Olteanu. Dispune rejudecarea cauzei în fond și (...) stabileste în acest sens, termen pe 05.09.2002, ora.11.00, pentru care va fi citat petentul-condamnat și înștiințat aparatorul ales.

Suspendă executarea s.p. nr.1960/2019 din 24.12.2019 pronunțată de Tribunalul Bucuresti, def.prin d.p. nr.1129/A din 29.10.2020 a Curții de Apel București, Secția a -I-a Penală, pronuntate in dos. nr.20082/3/2017.

Dispune respectarea de către petentul-condamnat Bogdan Olteanu a urmatoarelor obligatii:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată instanta de judecata cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să nu părăsească limita teritoriala a Romaniei, decât cu încuviinţarea prealabilă a instantei de judecata;

d) să nu se apropie de numitii Eftime Ionut Adrian, Ifteni Ion,Turcan Octavian, Mihaiu Liviu Georgica, Enache Sorin, Teodorescu Gheorghe, Pasti Vladimir Sergiu, Ghergut Dan Ion, Zavaleche Cecilia, Cononov Paul, Popa Octavian Marius, Korodi Atilla, Motreanu Dan Stefan, Calin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Vîntu Sorin Ovidiu, Buzelan Ionut Vasile, Baluta Aurelian si Pop Tudor Octavian, de membrii familiilor acestora, și să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

Atrage atenţia petentului-condamnat că în caz de nerespectare a obligaţiilor impuse, măsura suspendarii executarii hotararii supuse revizuirii, se poate revoca și relua executarea pedepsei.

Definitiva în privința admiterii în principiu. Cu contestatie în 48 de ore de la comunicare în privința suspendarii executării hotărârii supuse revizuirii”, se arată în minuta deciziei.

Bogdan Olteanu a apărut prin videoconferință, vineri, 8 iulie, în fața judecătorului Mihai Bălănescu de la Tribunalul București, în fața căruia a cerut revizuirea deciziei de condamnare și suspendarea executării pedepsei.

Îmbrăcat cu un tricou negru, așezat la o masă de lemn cu un perete alb în spate, Bogdan Olteanu nu a scos o vorbă pe tot parcursul dezbaterilor, iar la final, în ultimul cuvânt, a spus fraza standard: „Domnule președinte, îmi însușesc cererea așa cum a fost formulată și sunt de acord cu cele spuse de avocatul meu. Vă mulțumesc.” Apoi fostul viceguvernator BNR s-a ridicat și a fost escortat înapoi în celulă.

Nici nu prea avea multe de adăugat Bogdan Olteanu față de pledoaria avocatului său, Alexandru Suciu.

Apărătorul fostului viceguvernator BNR, liberalul cu vila proiectată după casa care apare pe bancnota de 10 lei, a arătat în fața instanței că își întemeiază cererea de revizuire pe decizia CCR din 26 privind prescripția.

Bogdan Olteanu, unul dintre „pionierii” sesizărilor privind prescripția

Legea prevede că una dintre condițiile admisibilității unei cereri de revizuire e cea potrivit căreia „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză”.

Or, Bogdan Olteanu a arătat încă de la fond că în cazul faptei reținute în sarcina lui, respectiv traficul de influență, s-a împlinit termenul de prescripție. El a fost acuzat de DNA că, în 2008, ar fi luat 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a-l „unge” pe jurnalistul Liviu Mihaiu în postul de guvernator al Deltei Dunării. Amintim că scopul întregii „afaceri” era, pentru SOV, să își îndeplinească visul de a crea „benzinării plutitoare” pe Dunăre, un fel de barje din care ambarcațiunile ar fi putut alimenta din mers.

Acum, Bogdan Olteanu spune că el a fost printre primii care a sesizat CCR, în 2018, cu neconstituționalitatea art. 155, cel despre care instanța l-a declarat neconstituțional, iar legiuitorul nu l-a reparat până pe 26 mai 2022, când a venit a doua decizie.

România nu a avut legislație care să întrerupă cursul prescripției între data de 26 aprilie 2018 când CCR a pronunțat prima decizie de neconstituționalitate a prevederilor art 155 și 26 mai 2022, când a constatat că Legiuitorul nu a făcut nimic pentru a pune în acord normele de drept cu decizia instanței de control constituțional, se arată în motivarea deciziei CCR.

Astfel, condamnarea definitivă a lui Bogdan Olteanu a survenit în baza unei norme constatată ulterior ca fiind neconstituțională, de care instanța de apel, la momentul pronunțării, nu a avut cunoștință.

Până la soluționarea pe fond a cererii de revizuire, avocatul lui Bogdan Olteanu a formular și o cerere de suspendare a executării pedepsei.

Liberalul, condamnat definitiv la o pedeapsă scăzută cu 2 ani

Pe 24 decembrie 2019, Tribunalul București l-a condamnat pe fostul viceguvernator al BNR la 7 ani pentru trafic de influență, pedeapsă scăzută la 5 ani de Curtea de Apel București în data de 29 octombrie 2020.

Sorin Ovidiu Vîntu a dezvăluit din închisoare motivul pentru care, în 2008, a dat dispoziție prin intermediar ca 2 milioane de dolari să ajungă la Bogdan Olteanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcța de guvernator al Deltei Dunării.

În esență, Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut că din dispoziția lui 2.000.000 de euro au plecat către Bogdan Olteanu și PNL în 2008, și că inermediarul care a dat banii era, la acea vreme, „trimisul” lui în „mai multe cabinete”, omul de afaceri pronunțând numele lui Traian Băsescu.

„În 1997 m-am îndrăgostit definitiv de Deltă, de la prima vedere, însă am fost oripilat de munții de gunoaie care pluteau pe apele Dunării – PET-uri, cutii de bere – care erau aruncate de la Hotelul Lebăda. Am cumpărat firma care deținea toate hotelurile din Deltă și într-o săptămână le-am închis pe toate”, și-a început relatarea Sprin Ovidiu Vîntu.

Omul de afaceri a susțint că este „total falsă” afirmația procurorilor potrivit căreia el ar fi avut interese de afaceri în zonă. Sorin Ovidiu Vîntu a susținut că demersurile lui au fost unele „de protejare și apărare a acelei zone”.

Cum l-a „înfundat” SOV pe Bogdan Olteanu

„M-am decis să finanțez un partid politic care, din toate sondajele, urma să vină la putere, pentru a obține sprijin în această luptă. Numirea guvernatorului Deltei era un prim pas în acest sens. Afirmația procurorului din cadrul discuției cu mine (n.r. – de la urmărirea penală) conform căreia mi-am pus guvernator în Deltă ca să semneze tot felul de autorizații pentru dezvoltarea afacerilor mele în Deltă este în mod grosolan falsă! (...) Presupunând, totuși, că aș fi avut nevoie de o autorizație emisă de guvernatorul Deltei era mult mai simplu să o cumpăr cu 10.000-15.000 de dolari, decât să finanțez cu milioane o campanie electorală”, a declarat Sorin Ovidiu Vîntu.

Omul de afaceri a susținut că Bogdan Olteanu acceptase în 2008 să îl sprijine în demersurile sale ecologice, dar neputând să o facă de unul singur trebuia să se asigure că are sprijinul întregului partid. Acesta este motivul pentru care spune Sorin Ovidiu Vîntu că ar fi plătit 2 milioane de dolari către Bogdan Olteanu, despre care a susținut că, în ceea ce îl privește, „era interfața PNL”.

Banii, susține Vîntu, ar fi fost plătiți printr-un intermediar, Ion Eftime, care îi avea de la „trezorierul” omului de afaceri, pe nume Ovidiu Țurcanu.

„Țurcanu i-a dat banii lui Eftime și el s-a ocupat mai departe”, a spus Vîntu, susținând că nu știe din conturile cărei firme proveneau banii.

Procurorul de ședință al DNA l-a întrebat pe Sorin Ovidiu Vîntu dacă își menține declarația din 2016, atunci când a susținut că suma a fost remisă lui Bogdan Olteanu.

„Întrebările organului de urmărire penală au fost tendențioase și au denaturat adevărul. Banii nu erau pentru numirea lui Liviu Mihaiu, banii erau pentru sprijinul politic al PNL în lupta pe care eu o duceam împotriva braconierilor, luptă în care Liviu Mihaiu era un prim pas”, a precizat Vîntu.

„Dacă a fost informat de Eftime că a fost remisă suma către Olteanu Bogdan”, a întrebat prin intermediul instanței avocata fostului vicegvernator BNR.

„El (n.r. – Ion Eftime) mi-a spus că și-a făcut treaba. Nu discutam detalii de-astea”, a răspuns Vîntu.

Cine era „trimisul” lui Vîntu la Geoană, Băsescu și Blaga

„În ce măsură Ion Eftime întreținea relații de aceeași natură (n.r. - adică de intermediar al lui Vîntu) cu alte persoane? Băsescu, Blaga, Geoană?”, a întrebat Flavia Teodosiu, avocata lui Bogdan Olteanu.

„Și dacă discuta cu alții, ce? Da, domnul Eftime era trimisul meu în diverse cabinete, de la Băsescu la... mai știu eu cine dracu’!”, a declarat Sorin Ovidiu Vîntu.

„Ați spus că domnul Eftime e un mare mincinos. Mențineți?”, l-a întrebat avocata pe Vîntu, moment în care omul de afaceri a spus că după ce „necazurile” lui au început, cel în cauză „a mințit în foarte multe ocazii”.

„Deci e posibil ca Eftime să vă fi mințit și în privința banilor dați lui Bogdan Olteanu”, i-a întors replica avocata.

„Evident că da!”, a fost răspunsul lui Vîntu.

Acuzațiile procurorilor DNA pentru fostul șef al Camerei Deputaților

În 2016, Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii la membri ai Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

„Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul ministru de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, transmite DNA.

La data de 18 septembrie 2008, Liviu Mihai a fost numit în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

„În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului şi la alocarea mandatelor de parlamentar)”, explică DNA.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”