Boeing va lansa noua sa capsulă, vineri, spre Staţia Spaţială Internaţională
Totul este pregătit în Florida pentru lansarea noii capsule spaţiale a companiei Boeing, Starliner, care va transporta vineri spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) un manechin, Rosie, într-o misiune de testare considerată de o importanţă crucială pentru ca NASA să poată să îşi reia în anul 2020 zborurile cu echipaje de astronauţi, informează AFP.
"Dacă vremea va fi bună, misiunea va avea loc vineri dimineaţă", a declarat Kathy Lueders, coordonatoarea zborurilor comerciale din cadrul NASA, marţi, într-o conferinţă de presă organizată la Centrul Spaţial Kennedy.
"Vehiculul spaţial este pregătit", a adăugat John Mulholland, coordonator de programe spaţiale în cadrul companiei Boeing.
Companiile Boeing şi SpaceX sunt plătite din 2014 de NASA pentru a dezvolta vehicule spaţiale cu scopul de a asigura legătura între echipajele de astronauţi americani şi ISS, o funcţie asigurată doar de rachetele ruseşti Soyuz după retragerea din circulaţie a navetelor americane, în 2011.
Programul american a acumulat o întârziere de doi ani şi NASA speră să poată să înceapă să trimită astronauţi americani pe orbită în prima parte a anului 2020, cu condiţia care ultimele teste ale celor două companii să se desfăşoare fără incidente.
Misiunea care va începe vineri va dura opt zile şi va servi de repetiţie generală.
Capsula CST-100 Starliner va fi lansată vineri de la Cape Canaveral la ora locală 06:36 (11:36 GMT) de o rachetă Atlas V, construită de United Launch Alliance. Capsula va ajunge în proximitatea ISS după circa 25 de ore.
Starliner va rămâne ataşată timp de şapte zile de ISS, înainte de a se desprinde de staţia orbitală. Ea va ateriza apoi la finalul unei coborâri rapide de patru ore, în deşertul New Mexico, pe 28 decembrie, la ora locală 03:47 (10:47 GMT).
Capsula construită de SpaceX, denumită Crew Dragon, a efectuat aceeaşi misiune de testare, cu succes, în luna martie. Diferenţa este că Dragon coboară pe Terra prin amerizare şi nu prin aterizare pe teren solid, aşa cum este cazul capsulei Starliner. În ambele cazuri, coborârea celor două capsule americane este încetinită cu ajutorul unor paraşute.
Spre deosebire de trecut, NASA plăteşte companiile Boeing şi SpaceX pentru serviciile furnizate, în loc să fie proprietar al capsulelor. Această idee revoluţionară a fost adoptată în timpul mandatului preşedintelui Barack Obama cu scopul de a ajuta Agenţia spaţială americană să economisească bani.
În total, NASA a plătit peste 8 miliarde de dolari celor două companii pentru ca acestea să îi asigure fiecare şase călătorii spre ISS - cu câte patru astronauţi la bord - până în 2024. Preţul unei călătorii dus-întors cu o capsulă Starliner va fi de 90 de milioane de dolari per astronaut, potrivit unui raport publicat în noiembrie de administratorul general al NASA, comparativ cu 55 de milioane de dolari în cazul capsulelor produse de SpaceX şi cu suma de 80 de milioane de dolari pe care NASA o achită în prezent Rusiei pentru fiecare astronaut american trimis la bordul ISS.
Întrucât nici Dragon, nici Starliner nu au garanţia de a fi pregătite să zboare cu echipaje umane în spaţiu în anul 2020, NASA a negociat cu Rusia cumpărarea unui loc la bordul unei rachete Soyuz pentru toamna anului 2020, a declarat Joel Montalbano, specialist al agenţiei spaţiale americane. Ultimul loc cumpărat pentru un astronaut american într-o rachetă rusească viza o lansare programată pentru aprilie 2020.AGERPRES