Bode: PNL se pregătește pentru anul 2024 mergând pe picioarele lui la alegeri/ Ce procent se dorește la alegerile europarlamentare

Bode: PNL se pregătește pentru anul 2024 mergând pe picioarele lui la alegeri/ Ce procent se dorește la alegerile europarlamentare

Secretarul general al PNL susține că partidul se pregătește să meargă „pe picioare lui în alegerile de anul viitor”. Bode a precizat că PNL ar putea ajunge la un scor de peste 25% la alegerile europarlamentare prin aducerea și altor forțe politice în partid.

Lucian Bode, secretarul general al PNL FOTO: Profimedia

Lucian Bode, secretarul general al PNL FOTO: Profimedia

„Noi colaborăm foarte bine la guvernare cu PSD, în schimb, Partidul Naţional Liberal se pregăteşte pentru anul 2024 mergând pe picioarele lui în alegerile de anul viitor. Am demonstrat în 2019 că putem câştiga alegerile europarlamentare, cu o listă foarte bună şi un program politic foarte bun, susţinut de români. Am obţinut 27%”, a declarat Lucian Bode, întrebat despre o eventuală colaborare cu PSD, potrivit Agerpres.

Liberalul a precizat că PNL urmează să ia în perioada următoare o decizie referitoare la o posibilă colaborare cu PSD.

„Cât priveşte colaborarea cu PSD, vrem să ducem programul de guvernare la bun sfârşit şi atunci când, împreună, pe baza cercetărilor sociologice, pe baza măsurătorilor pe care le facem şi noi şi PSD, pe baza unor decizii în forurile statut ale partidului, vom anunţa public dacă vom colabora şi în alegerile europarlamentare, locale parlamentare, prezidenţiale sau ne vom întâlni la finalul acestor procese electorale şi vom guverna împreună, reuşind să convingem peste 50% din români să ne acorde votul”, a adăugat Lucian Bode.

Ce procent dorește PNL la alegerile europarlamentare

Lucian Bode se arătă convins că partidul va ajunge la un procent de 25% la alegerile europarlamentare.

„Sunt absolut convins că la acest procent de 20%, cât avem astăzi în toată sondajele de opinie, putem adăuga, din organizare, din aducerea lângă PNL şi a altor forţe politice, aşa cum am vorbit despre ALDE deja suntem în proces de fuziune, aproape 900 de aleşi locali care vor veni alături de noi de la ALDE - credem că putem să ducem PNL la un scor de peste 25%, ceea ce înseamnă câştigarea alegerilor europarlamentare”, a precizat liberalul, potrivit sursei citate.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…