Boala de la noi s-a extins la nivel european?/Curtea de Justiție a UE i-a scos de pe lista de sancțiuni pe miliardarii ruși Mihail Fridman și Petr Aven

Boala de la noi s-a extins la nivel european?/Curtea de Justiție a UE i-a scos de pe lista de sancțiuni pe miliardarii ruși Mihail Fridman și Petr Aven

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis miercuri să anuleze includerea miliardarilor ruși Mihail Fridman și Petr Aven pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene, informează CJUE.

Mihail FridmanFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

„Curtea consideră că niciunul dintre motivele expuse în actele inițiale nu este suficient de întemeiat și că, prin urmare, includerea domnilor Aven și Fridman pe listele în cauză nu este justificată”, se spune în comunicatul emis după luarea deciziei.

Potrivit CJUE, Consiliul UE nu a reușit să demonstreze „că aceștia ar fi sprijinit acțiuni sau politici care să submineze sau să amenințe teritoriul integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, sau că au oferit sprijin material sau financiar pentru factorii de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeei sau de destabilizarea Ucrainei, sau că au au beneficiat de pe urma factorilor de decizie respectivi.”

Cine este Mihail Fridman

Fridman a ajuns în atenția opiniei publice internaționale după ce s-a plâns în urma impunerii sancțiunilor că Occidentul a uitat de faptele sale bune și că a ajuns să trăiască la Londra cu doar 2.500 de euro lunar. Ulterior el a descris situația ca fiind „practic” un arest la domiciliu.

Deși el a denunțat de mai multe ori declanșarea invaziei rusești, o investigație publicată de Radio Europa Liberă anul trecut a arătat că diferitele sale companii din Rusia finanțează efortul de război al țării.

El s-a născut în Ucraina, și-a făcut averea în Rusia și s-a mutat apoi în Marea Britanie, locuind la Londra din 2015.

Fridman a declarat într-un interviu acordat agenției Bloomberg după declanșarea invaziei rusești și impunerea sancțiunilor occidentale împotriva sa că „am crezut sincer că suntem atât de buni prieteni ai lumii occidentale încât nu am putea fi pedepsiți”.

Oligarhul a amintit în acest sens „programul de burse Alfa are probabil sute de absolvenți, mulți dintre ei oameni de succes.”

Întrebat în luna martie a anului trecut de ce nu a plecat pur și simplu din Rusia și să fi vândut Alfa Group, întrucât făcuse deja o avere considerabilă, Fridman a răspuns că „nu este ușor să vinzi o companie atât de mare”.

De ce spune UE că i-a pus pe lista de sancțiuni

În justificarea listei de sancțiuni, UE a spus că Fridman „a reușit să cultive legături solide cu administrația președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, și este considerat a fi un principal finanțator rus și facilitator din anturajul lui Putin”.

„A reușit să dobândească active de stat prin conexiunile sale cu guvernul. În schimbul favorurilor făcute președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, a obținut sprijin politic pentru afacerea sa și câștiguri financiare. Vladimir Putin a recompensat fidelitatea consorțiului Alfa Group față de autoritățile ruse oferind sprijin politic planurilor de investiții străine ale consorțiului Alfa Group”, potrivit documentului.

„Prin urmare, este un important om de afaceri care desfășoară activități în Rusia și un om de afaceri implicat într-un sector economic ce constituie o sursă substanțială de venit pentru Guvernul Federației Ruse, care este răspunzător pentru anexarea Crimeei și pentru destabilizarea Ucrainei. Acesta a oferit în mod activ sprijin material sau financiar factorilor de decizie ruși răspunzători pentru anexarea Crimeei și destabilizarea Ucrainei și a obținut beneficii de pe urma acțiunilor acestora. De asemenea, el a sprijinit acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”, a argumentat UE.

„Fridman și partenerul său de afaceri Petr Aven s-au implicat în eforturile Kremlinului în sensul ridicării sancțiunilor occidentale emise ca reacție la politica agresivă a Rusiei față de Ucraina”, se mai afirmat în document.

În ce îl privește pe Petr Aven, UE a spus că l-a pus pe lista de sancțiuni pentru că „este un om de afaceri rus care are legături strânse cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin de la începutul anilor 1990. (...) Este unul dintre cei aproximativ 50 de oameni de afaceri ruși bogați care se întâlnesc în mod regulat cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la Kremlin. A primit directive din partea președintelui Rusiei și a pus în aplicare agenda de politică externă a acestuia.”


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!