În ultimele două luni, o serie de înalți generali chinezi au dispărut din vizorul publicului, inclusiv ministrul apărării și conducerea forței responsabile pentru rachetele balistice intercontinentale (ICBM) ale Chinei. Aceste dispariții sunt surprinzătoare, având în vedere percepția că președintele chinez Xi Jinping domină Armata de Eliberare a Poporului (PLA) și angajamentul său nemilos de a înlătura abaterile încă de la începutul mandatului său. De fapt, astfel de incidente nu numai că au continuat, ci au afectat și unele dintre cele mai sensibile părți ale PLA, indicând limitele puterii lui Xi .

Xi și Partidul Comunist Chinez (PCC) în sens mai larg au acordat de mult armatei o autonomie considerabilă pentru a-și conduce propriile afaceri. Permiterea unui grad ridicat de independență ajută la asigurarea conformității sale politice cu Xi și cu partidul, fără controalele și verificările caracteristice mediului civil, dar creează, de asemenea, condițiile pentru ca asumarea responsabilității să se estompeze. Deși detaliile epurărilor recente sunt încă neclare, ele reflectă lipsa de încredere a lui Xi în unii dintre ofițerii săi cei mai înalți, potrivit unei analize Foreign Affairs .

Asemenea îndoieli cu privire la competența oamenilor săi și la echipamentul pe care aparent ei l-au gestionat prost ar putea cântări asupra calculelor lui Xi privind riscurile declanșării unui conflict – făcându-l mai puțin sigur că decizia de a folosi forța va atinge rezultatele scontate. Atât timp cât Xi se îndoiește de poveștile pe care i le spun generalii lui despre propria lor competență, neîncrederea lui în propria sa armată va servi probabil ca un factor de descurajare la război.

Cei dispăruți

Cel mai recent val de dispariții a început în august, când comandantul superior și comisarul politic al Forței de rachete a armatei au fost înlocuiți cu membri numiți din marina și forțele aeriene, o mișcare extrem de neobișnuită care a ocolit ofițerii de rang inferior ai Forței de rachete. Acest lucru a coincis cu zvonurile care circulau despre corupție și vânzarea de secrete militare la nivelurile superioare ale serviciului respectiv, deși nu au fost anunțate acuzații. A continuat când șeful curții militare din China a fost demis de Congresul Național al Poporului. Apoi, în septembrie, observatorii au observat că ministrul Apărării, Li Shangfu, nu a reușit să facă mai multe apariții programate, validând zvonurile că este și el cercetat pentru corupția din sistemul de achiziții. Li a servit ca șef al echipamentelor din 2017 până în 2022.

Aceste dispariții au fost o surpriză pentru mulți observatori. Xi este adesea descris ca cel mai puternic șef al armatei chineze de la mandatul lui Deng Xiaoping ca președinte al Comisiei Militare Centrale (CMC) în anii 1980. Xi a fost activ în chestiuni militare chiar înainte de ridicarea la funcția de președinte al CMC în 2012. Este fiul unui comandant al Armatei Roșii chineze și aliat al lui Mao Zedong, a fost secretar al ministrului apărării la începutul anilor 1980, adesea coordonat cu armata pe probleme de mobilizare în timpul carierei sale provinciale în anii 1990 și 2000 și a ocupat funcția de vicepreședinte al CMC sub președintele Hu Jintao din 2010 până în 2012. De atunci, Xi și-a șters acreditările în așa-numitul sistem de responsabilitate a scaunului CMC, care susține că, în cele din urmă, scaunul este responsabil pentru deciziile militare cheie. Xi a petrecut, de asemenea, mai mult timp decât predecesorii săi inspectând unitățile militare și a publicat mai multe tratate militare care au devenit lectură obligatorie pentru membrii serviciului.

Eliminarea ofițerilor superiori care erau fie corupți, fie cu loialitate politică îndoielnică (sau ambele) a fost o sarcină majoră pentru Xi la începutul mandatului său ca președinte al CMC în 2012. Misiunea sa anticorupție a vizat cel puțin 45 de oficiali militari de rang înalt între 2013 și 2016. , precum și militari în rezervă, cum ar fi foștii vicepreședinți CMC Xu Caihou și Guo Boxiong. Investigațiile anticorupție au devenit de atunci mai puțin obișnuite, promovând ideea că eforturile timpurii ale lui Xi de epurare au avut în mare măsură succes. Xi a rămas, de asemenea, puternic implicat în numirile militare, cântărind, se pare, promovările până la gradul de general-maior. La cel de-al 20-lea Congres al Partidului de anul trecut, Xi a selectat o nouă listă de ofițeri pentru CMC, inclusiv ministrul Apărării Li. S-a presupus că aceste alegeri sunt de încredere, competente și loiale.

Cazurile specifice sunt și mai surprinzătoare ca urmare a posturilor pe care le ocupau acești ofițeri. Forța de rachete este responsabilă pentru forța ICBM a Chinei și este, prin urmare, cel mai sensibil serviciu al armatei; instanța militară face parte din aparatul de control intern și, ca orice sistem de justiție militară, solicită propriei conduceri să fie ferită de scandal pentru a-și îndeplini atribuțiile; ministrul apărării este unul dintre cei șase ofițeri în uniformă care fac parte din CMC și este cel mai mare diplomat militar al Chinei, gestionând relațiile cu armata rusă și alte forțe. Probabil, candidații pentru fiecare dintre aceste roluri ar fi fost supuși celei mai riguroase verificări posibile și ar fi fost aprobate personal de Xi. Eșecul său de a asigura conformitatea în aceste roluri critice ridică semne de întrebare cu privire la succesul său în gestionarea armatei într-un mod mai larg.

Înțelegeri care au perpetuat corupția

Disparițiile sugerează că controlul lui Xi asupra Armatei de Eliberare a Poporului ar putea fi mai puțin completă decât se imagina. Ele reflectă, de asemenea, structura fundamentală a relațiilor civilo-militare din China, ceea ce ajută la explicarea modului în care cazurile de corupție și management defectuos pot continua chiar și în părți foarte sensibile ale PLA. Deși Xi s-a impus ca un președinte puternic al CMC, PLA este încă în centrul său o instituție autonomă. Spre deosebire de armatele occidentale, nu există controale externe, cum ar fi supravegherea Congresului, o justiție independentă sau reporterii de investigație. Mai mult decât atât, cu doar câteva excepții, Xi nu a adus în personalul militar asistenți apropiați care să-l fi cunoscut de-a lungul carierei – spre deosebire de sistemul american în care președinții stivuiesc birocrația cu numiți politici loiali.

PLA a fost întotdeauna insulară, dar a atins niveluri deosebit de ridicate de autonomie în anii 1980. În deceniul precedent, sub Mao, PLA a devenit puternic implicată în guvernarea țării, iar ofițerii superiori dețineau poziții de vârf în partid. Deng a preferat guvernarea de către tehnocrați civili și a ordonat PLA să se întoarcă la cazărmi, unde s-a concentrat îndeaproape pe modernizarea militară. De asemenea, le-a cerut să facă asta cu bugete mici (armata a fost ultima dintre „patru modernizări”). Târgul implicit a fost că PLA ar fi liberă să funcționeze așa cum credea de cuviință dacă ar accepta conducerea partidului și nu ar deveni o amenințare. Liderii civili au fost de acord să acorde armatei latitudine amplă în cadrul birocrației sale. Deng a permis, de asemenea, PLA să opereze vaste imperii de afaceri, ceea ce a dus în anii 1990 la cazuri notorii, cum ar fi agenții de achiziții militare care importau și vindeau mașini de lux. Succesorii lui Deng, Jiang Zemin și Hu, au avut mari dificultăți în a convinge PLA să se elibereze de astfel de îndeletniciri.

Xi a încurajat PLA să fie mai curată și mai profesionistă, continuând temele predecesorilor săi. Într-un discurs de referință din 2014 la Gutian, locul celebrului Congres al Partidului din 1929, care a stabilit principiul „partidul comandă arma”, Xi a insistat pe virtuțile unei discipline adecvate în rândul ofițerilor PLA, pe care i-a acuzat că sunt „prea lași” în îndatoririle lor și prea concentrați pe gloria personală față de responsabilitățile lor profesionale de a „lupta și câștiga războaie”. Odată cu campania anticorupție, Xi a reorganizat birocrația pentru a promova un management mai bun, inclusiv prin acordarea de mai multă autoritate auditorilor financiari și inspectorilor anticorupție. Cu toate acestea, Xi nu a modificat înțelegerea oferită armatei de Deng. El a permis PLA-ului să continue să fie autocefală, cu puțină intervenție din partea autorităților externe. Wang Qishan, care a supravegheat epurările anticorupție în birocrația civilă, nu avea niciun mandat să facă același lucru în armată.

Motivul cheie pentru această autonomie a fost că Xi trebuia să obțină și să mențină sprijinul din partea Armatei de Eliberare a Poporului. Deși hotărât să dezrădăcineze rețelele de ofițeri corupți și potențial neloiali, el a avut nevoie de sprijin din partea celor mai de vârf pentru a-și consolida puterea și pentru a implementa ceea ce avea să devină cea mai largă restructurare militară din anii 1950. Această schimbare a inclus o reducere a 300.000 de membri și o reducere a ponderii forțelor terestre influente din punct de vedere politic de la mai mult de două treimi la mai puțin de jumătate din forță. Rezistența birocratică îi împiedicase pe Jiang și Hu să execute planuri la fel de ambițioase de reformă militară; Xi a putut realiza astfel de reforme pentru că a primit acceptarea din partea armatei și a permis PLA să rămână în mare parte liberă de supravegherea externă. De asemenea, Xi a urmat normele de promovare și pensionare de lungă durată, găsind noi poziții pentru ofițerii superiori deplasați în reorganizare și permițându-le să-și îndeplinească mandatul cu beneficii depline.

Supravegherea slabă a PLA a fost cuplată cu creșteri continue ale bugetelor militare. Din 2012 până în 2022, cheltuielile oficiale ale Chinei pentru apărare s-au dublat de la 670 miliarde la 1,45 trilioane yuani (aproximativ 106 miliarde de dolari până la 230 miliarde dolari). Aproximativ 40% a fost alocat bugetului de achiziții, unde a finanțat programe generoase, cum ar fi portavioane, modernizarea avioanelor de vânătoare și extinderea prodigioasă a arsenalului nuclear al Chinei. Indivizi precum liderii Forței de Rachete, țarul echipamentului și cei responsabili de supraveghere erau toți poziționați pentru a profita. Ei au avut mijloacele, motivul și oportunitatea de a-și umple propriile buzunare, în ciuda retoricii lui Xi despre anticorupție și profesionalizare.

Criză de încredere

Înțelegerea epurărilor recente prin prisma relațiilor civilo-militare unice ale Chinei oferă o viziune diminuată asupra capacității lui Xi de a îngrădi birocrația militară. De asemenea, ajută la explicarea de ce astfel de cazuri au persistat un deceniu în mandatul său și în cazul unor oficiali din poziții sensibile. Nevoia politică a lui Xi de a acorda Armatei de Eliberare a Poporului un grad înalt de autonomie poate explica, de asemenea, alte cazuri surprinzătoare în care armata părea să opereze în afara limitelor controlului civil, inclusiv planuri controversate de construcție a infrastructurii în regiunea Doklam din Bhutan, care au declanșat în 2017 criza diplomatică cu India, precum și cazul incidentului cu balonul spion din februarie, prin care probabil PLA efectua programe clandestine fără supraveghere sau coordonare.

Pierderea evidentă a încrederii în unii dintre liderii de vârf ai armatei ridică noi întrebări – pentru observatorii externi și pentru Xi și alți civili din Comitetul permanent al Biroului Politic al PCC – despre cât de mult putregai rămâne în sistemul de achiziții și în alte proiecte ale armatei. În combinație cu concentrarea partidului asupra unei economii neclintite, problemele de gestionare defectuoasă în cadrul PLA vor necesita probabil mai mult timp și atenție din partea lui Xi.

Lipsa încrederii în armată este, de asemenea, probabil să aibă implicații pentru considerentele partidului cu privire la utilizarea forței în anii următori. Având în vedere trecutul său, Xi este probabil conștient de faptul că PLA este o instituție predispusă la scandal, care este greu de controlat, în ciuda eforturilor de propagandă și a eforturilor periodice anticorupție. Cazurile recente nu fac decât să adâncească suspiciunile că PLA ar putea ascunde alte defecte, inclusiv în echipamentele critice achiziționate în ultimul deceniu. Acest lucru ar putea afecta în cele din urmă pregătirea militară, sau cel puțin percepțiile în rândul elitei civile despre cât de capabile și de fiabile ar putea fi aceste forțe într-un conflict. Probabil există întrebări în legătură cu ce ar putea merge prost dacă PLA ar fi chemată să treacă dincolo de manifestările simbolice de putere, cum ar fi trimiterea de avioane de luptă lângă Taiwan, și cum ar acționa într-un conflict real împotriva unui adversar capabil.