BNS: Lună neagră pentru piaţa muncii din România; indiferenţa ministrului Muncii pare să nu aibă limite

BNS: Lună neagră pentru piaţa muncii din România; indiferenţa ministrului Muncii pare să nu aibă limite

Este o lună neagră pentru piaţa muncii din România în condiţiile în care, în ultimele 40 de zile, 26 de lucrători au fost grav răniţi iar alţi opt au decedat, arată Blocul Naţional Sindical (BNS), într-un comunicat de presă transmis, marţi AGERPRES.

În context, sindicaliştii acuză lipsa măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, pe de o parte, şi indiferenţa ministrului Muncii, Raluca Turcan, pe de altă parte.

"În ciuda faptului că aproape zilnic aflăm din presă despre lucrători ce au suferit accidente de muncă, unele soldate chiar cu decesul acestora, nimeni şi nimic nu pare să determine luarea unei poziţii de către actualul Ministru al Muncii. Doar dinspre Inspecţia Muncii primim informaţii despre amenzi de tot râsul date angajatorilor. Doar în ultimele 40 de zile 26 de lucrători au fost grav răniţi şi se afla pe paturile de spital şi alţi opt au decedat în condiţii cumplite. Toate acestea au ca şi cauză: lipsa măsurilor de sănătate şi securitate în muncă sau în cele mai multe cazuri, aplicarea formală a acestora. Indiferent de magnitudinea exploziilor din ultimul timp (Petromidia, Azomureş, Celco, Popeşti Leordeni), indiferent de malurile de pământ care îi înghit pur şi simplu pe lucrători, indiferent de utilajele care lasă infirmi atâţia alţii, tăcerea doamnei Turcan arată că indiferenţa ministrului Muncii pare să nu aibă limite", susţin reprezentanţii sindicali.

Aceştia sunt de părere că amenzile aplicate angajatorilor nu reprezintă nimic pentru familiile celor opt lucrători care şi-au pierdut viaţa la locul de muncă.

"Amenzile aplicate angajatorilor nu reprezintă nimic pentru familiile celor opt lucrători care şi-au pierdut viaţa la locul de muncă. Este o lună neagră pentru piaţa muncii din România. În acest context, aşteptam măcar o minimă reacţie din partea Ministrului Muncii. Speram să aflăm motivele reale care au stat la baza unora din aceste accidente de muncă. Speram să auzim din gura Ministrului Muncii despre iniţierea unor campanii de control la nivelul agenţilor economici cu locuri de muncă cu factori de risc. Credeam că vom asista la o operaţiune de amploare la nivel naţional declanşată prin intermediul ITM care să vizeze modul în care condiţiile de sănătate şi securitate în muncă sunt respectate la nivelul angajatorilor, obligaţiile de investiţii în securitatea locurilor de muncă sunt respectate si că lucrătorii beneficiază pe lângă o instruire adecvată asupra normelor de protecţie a muncii şi de activitatea aplicată a comitetelor de sănătate şi securitate în muncă de la nivelul întreprinderilor. Din păcate, doamna ministru al Muncii rămâne orientată ca şi până acum aproape exclusiv spre interesele angajatorilor. Tăcerea sa ne întăreşte convingerea că lucrătorii din România nu au cine ştie ce importanţă pentru domnia sa", susţine BNS.

Sindicaliştii menţionează faptul că fac un apel la lucrătorii din România "să acorde ei înşişi mai multă importanţă vieţii lor, să fie mai atenţi cu modul în care sunt instruiţi şi echipaţi şi, nu în ultimul rând, să refuze să muncească în folosul acelor angajatori care aruncă în derizoriu sănătatea şi securitatea la locul de muncă. "Se pare că autorităţile în acest domeniu sunt momentan oarbe, surde şi complet imobilizate în dezinteresul care îi domină", sunt de părere oficialii BNS.

Cel mai recent accident de muncă s-a produs luni după-amiaza în Bucureşti, în curtea sediului Ministerului Culturii (în spatele clădirii Bibliotecii Naţionale), unde malul unui şant săpat s-a prăbuşit peste 6 muncitori angajaţi ai societăţii S.C. Algoritm Construct S3 SRL. Doi dintre muncitori au murit.

Constantin Bujor, Inspector Şef al ITM Bucureşti, a declarat, pentru AGERPRES, că malurile nu au fost asigurate în totalitate sau corespunzător.

"Nu putem să tragem o concluzie decât după finalizarea cercetării. Ce putem să vă spunem aşa - ca o primă imagine pe care au constatat-o colegii mei la faţa locului - este că nu au fost asigurate în totalitate acele sprijiniri de maluri pentru a nu se genera acest eveniment. Dar acest lucru îl putem constata doar după ce o să vedem şi o să analizăm condiţiile iniţiale de producere a evenimentului", a menţionat Constantin Bujor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!