BNR participă la finala celui mai mare program de accelerare pentru startup-uri fintech din România

BNR participă la finala celui mai mare program de accelerare pentru startup-uri fintech din România

BNR şi alte două bănci centrale din regiune participă la NEXTFintech, finala celui mai mare program de accelerare pentru startup-uri fintech din România, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

"Bănci centrale, dar şi private din România, Georgia şi Macedonia de Nord, printre care Banca Naţională a României, Banca Transilvania, TechVentures Bank sau TBC Bank Georgia vor participa pe 24 februarie la NEXTFintech - The Bridge to Inclusive Finance", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, evenimentul virtual reprezintă finalul celui mai important eveniment de accelerare pentru startupuri fintech din România.

NEXTFintech este primul program de accelerare din România creat special pentru susţinerea startup-urilor tech care dezvoltă soluţii pentru domeniul serviciilor financiare. Programul a fost iniţiat în 2020 de către Techcelerator cu sprijinul Facilităţii de Dezvoltare a Fondului European pentru Sud-Estul Europei (EFSE Development Facility- EFSE DF).

Companiile participante au posibilitatea ca, la finalul programului de accelerare, să îşi prezinte produsele, progresele şi să atragă fonduri din partea investitorilor.

NEXTFintech este organizat de Techcelerator cu susţinerea EFSE Development Facility, Google pentru Startups, GapMinder VC, TechAngels, RoFin.Tech, Stripe şi Departamentul pentru Comerţ Internaţional al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti.

"Când antreprenorii şi persoanele fizice au acces la resursele financiare necesare pentru a se dezvolta cu succes, întreaga economie are de câştigat. Cu toate acestea, doar 67% dintre români folosesc produse şi servicii bancare, conform unui studiu recent realizat de IRES pentru Asociaţia Română a Băncilor. Tehnologia este un instrument cheie pentru creşterea gradului de incluziune financiară pentru persoanele nebancarizate - un aspect de bază al misiunii EFSE pentru a promova dezvoltarea economică şi prosperitatea. Suntem onoraţi să fim parte a acestei iniţiative importante prin care sperăm să sprijinim şi mai mult creşterea dinamică a sectorului fintech în România", a afirmat Markus Aschendorf, preşedinte al EFSE Development Facility.

Cele 11 startup-uri care au trecut prin cele 12 săptămâni de accelerare şi care îşi vor prezenta proiectele pe scena virtuală a NEXTFintech sunt: 22Trust Venture, AlphaBlock Technologies, ENSO Business, Finpathic, Investory Toy Factory, KidsFinance, Leaseman, OptimRent, SSIF GOLDRING, TimedFX, ZoomReport.

Programul de accelerare NEXTFintech a inclus patru module de mentorat intensiv: vânzări & matchmaking cu instituţii financiare din regiune, marketing de produs, strategii de tranziţie către piaţa internaţională şi pregătirea pentru atragerea de investiţii.

Techcelerator este un program de accelerare care se adresează startup-urilor româneşti de tehnologie. Cu sedii în Bucureşti şi Cluj-Napoca, Techcelerator este primul accelerator din România care alocă fonduri pentru dezvoltarea companiilor hightech aflate în faza de (pre)accelerare. Sunt vizate pentru accelerare şi investiţii companiile tinere inovatoare, cu potenţial ridicat de dezvoltare şi extindere la nivel internaţional, din industrii în creştere precum: FinTech, PropTech, software, securitate cibernetică, inteligenţă artificială, transformare digitală, soluţii IT pentru sănătate şi altele.

Facilitatea de Dezvoltare a Fondului European pentru Sud-Estul Europei (EFSE DF) a fost creată în 2006 pentru a sprijini mandatul de finanţări pentru dezvoltare. Instituţia oferă asistenţă tehnică eficientă, direcţionată şi inovatoare pentru a maximiza impactul şi amploarea mandatului de finanţare pentru ţările vizate. Academia de antreprenoriat EFSE este un braţ al EFSE DF care se concentrează pe oferirea de resurse, instruire, oportunităţi pentru sprijin financiar şi alte mijloace necesare pentru a transforma ideile antreprenorilor în afaceri de succes. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”