BNR estimează o posibilă cvasistagnare a creşterii economice în trimestrul II din 2022

BNR estimează o posibilă cvasistagnare a creşterii economice în trimestrul II din 2022

Membrii Consiliului de Administraţie al BNR estimează că în trimestrul al doilea din 2022 se va înregistra o cvasistagnare a creşterii economice, sub impactul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor asociate, conform Minutei şedinţei de politică monetară din 10 mai.

"În ceea ce priveşte perspectiva apropiată, membrii Consiliului au convenit ca fiind probabilă o reaccelerare a creşterii economice în trimestrul I 2022, urmată însă de o posibilă cvasistagnare în trimestrul II, sub impactul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor asociate. Evoluţiile implică valori scăzute ale excedentului de cerere agregată în prima parte a anului curent, şi în diminuare în trimestrul II, mai ales faţă de previziunile precedente, precum şi descreşterea în continuare a dinamicii anuale a PIB, pe fondul prelungirii unui efect de bază", se menţionează în document.

Sursa citată menţionează că, potrivit celor mai recenţi indicatori cu frecvenţă ridicată, decelerarea probabilă a creşterii în termeni anuali a economiei în trimestrul I are ca principal determinant consumul privat, în timp ce influenţe de sens opus sunt posibile din partea formării brute de capital fix, dar şi a exportului net, în condiţiile în care majorarea ceva mai pronunţată consemnată în primele două luni din an de variaţia anuală a importurilor de bunuri şi servicii faţă de cea a exporturilor reflectă cu precădere evoluţia nefavorabilă a preţurilor externe.

"Aceasta a avut însă drept consecinţă o cvasi-dublare a dinamicii anuale a deficitului comercial faţă de trimestrul IV 2021, precum şi accelerarea creşterii celei a deficitului de cont curent, tendinţe considerate îngrijorătoare de către membrii Consiliului, chiar dacă ele sunt atribuibile în mare măsură înrăutăţirii raportului de schimb", se mai arată în Minuta. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri