"Blue Monday" - 18 ianuarie, desemnată cea mai DEPRIMANTĂ zi a anului 2016

"Blue Monday" - 18 ianuarie, desemnată cea mai DEPRIMANTĂ zi a anului 2016

Cea de-a treia zi de luni din ianuarie, corespunzătoare datei calendaristice de 18 ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi a anului 2016 ("Blue Monday 2016"), potrivit unei analize ce a fost realizată de psihologii din Marea Britanie, informează fr.news.yahoo.com.

"Blue Monday" - 18 ianuarie, desemnată cea mai DEPRIMANTĂ zi a anului 2016 (Imagine: Sgutterstock/Mediafax Foto)

Pentru a ajunge la această concluzie, psihologul britanic Cliff Arnal a analizat o combinaţie de factori şi consideră că "depresia colectivă" din 18 ianuarie ar fi cauzată de scăderea temperaturilor şi de o scădere a luminozităţii. Acestor factori li se adaugă datoriile acumulate în urma sărbătorilor de sfârşit de an. Un alt motiv de depresie: vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată, la fel ca hotărârea de a pune în aplicare bunele rezoluţii luate pe 1 ianuarie pentru anul în curs.

După primul studiu realizat de cercetătorul britanic pe această temă în 2005, alte analize au întărit şi mai mult ipoteza lui "Blue Monday".

Una dintre ele a demonstrat, de exemplu, că cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă, iar un alt studiu a evidenţiat o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ care sunt depuse în instanţă pe 18 ianuarie.

La origine, "Blue Monday" a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism - Sky Travel -, care promova avantajele călătoriilor realizate în luna ianuarie. Ideea a fost preluată apoi şi de un producător de îngheţată, într-o altă campanie publicitară, care promova, în iunie, produsele acelei companii, profitând de conceptul opus lui "Blue Monday - cea mai fericită zi a anului.

În 2016, potrivit aceloraşi specialişti, cea mai fericită zi a anului va corespunde datei de 17 iunie, a treia zi de vineri din luna respectivă.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”