Compania Blue Air a primit o amendă de 2 milioane de euro, anunţă ANPC, precizând că, în decurs de un an, compania a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au făcut plăţi în valoare toatală de peste 66 de milioane de lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene.
Conform ANPC, au fost primite 924 de reclamaţii din mai multe state referitoare la Blue Air, amenda primită fiind cea mai mare dată vreodată unui operator economic.
La 15 iunie, ANPC anunţa că a încheiat cercetarea de fond, începută în urmă cu mai bine de două luni, realizată ca urmare a numărului însemnat de reclamaţii referitoare la serviciile oferite de Blue Air Aviation SA, sosite la Autoritate din toată ţara, dar şi din ţările Uniunii Europene.
„A venit momentul să primească, de această dată, compania aeriană un bilet din partea Autorităţii noastre, oferindu-le acestora posibilitatea de a contribui la bugetul de stat într-o măsură egală cu cea prin care ei au înţeles să oblige consumatorii să participe la finanţele companiei, fără ca aceştia să-şi dea acordul. În schimbul acestei contribuţii, ce va fi substanţială, noi le vom oferi un cazier comercial. Iar, exact după modelul activităţii companiei aeriene, nici noi nu o să le dăm banii înapoi şi ei vor avea posibilitatea păstrării cazierului”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
ANPC a precizat că de derularea controlului s-a ocupat o echipă formată din trei comisari ai Autorităţii, la această acţiune adăugându-se şi contribuţia Centrului European al Consumatorilor România. Această instituţie a instrumentat sesizărilor transfrontaliere ale consumatorilor, a centralizat reclamaţiile, pe aceeaşi temă, sosite din afara graniţelor ţării.
„În acest moment, demersul nu este pe deplin terminat, ANPC aşteptând publicarea în Monitorul Oficial a comisiei pentru stabilirea cuantumului amenzii ce va fi aplicată operatorului economic, aşa cum prevăd reglementările recentei Ordonanţe de Urgenţă nr. 58/2022.
Aceasta modifică şi completează unele acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor, armonizând, totodată, în legislaţia naţională, prevederile Directivei Omnibus, care specifică un nivel al amenzilor contravenţionale ce pot ajunge până la 2 milioane de euro, în funcţie de gravitatea abaterii.
Dat fiind că ne aflăm în plin sezon al vacanţelor şi că orice neregulă în funcţionarea unei companii de importanţa unui operator aviatic, poate afecta un număr important de consumatori, vom reveni cu amănunte referitoare la acest caz, în raport cu evoluţia sa”, mai arată ANPC.
Reacţia Blue Air
La 16 iunie, la solicitarea „Adevărul” reprezentanţii Blue Air au anunţat următoarele:
„Compania BLUE AIR AVIATION SA a luat cunoştinţă din materiale de presă publicate în mediul online şi de ameninţările formulate la adresa sa de dl. Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Pentru că până la acest moment, nu am primit absolut niciun înscris oficial prin care ameninţările diseminate în mediul online să fie comunicate societăţii în mod oficial, având în vedere numeroasele solicitări pe care le-am primit din partea mass media, vă aducem la cunostiinta faptul că nu putem răspunde unor acuzaţii publicate în presă, scrisă sau online, neavând nicio dovadă că acestea au fost formulate de un înalt oficial al Statului Român, urmând a reveni cu un comunicat cu privire la aspectele menţionate în mass media la data la care vom lua la cunoştinţă de respectivele acuzaţii prin intermediul unui înscris oficial, emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare” -Bogdan Năstase, avocat BLUE AIR AVIATION.