Blonda și Coldea, interceptați de DIICOT?
Cazul Pandarof stă de 2 ani în DIICOT, în timp ce instituţia refuză să transmită informaţii publice despre caz, sub pretextul că şi-ar periclita o anchetă în desfăşurare. Surse: pe interceptări ar fi „picat” şi fostul prim adjunct SRI, transmite Mediafax.ro .
Ce susține MEDIAFAX:
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, structură condusă de procurorul şef Alina Albu, refuză să dea curs unei solicitări legale, în baza legii 544/ 2001, prin care i s-au solicitat informaţii ce puteau fi puse la dispoziţia publicului în cazul Pandarof, potrivit Ghidului de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media adoptat de CSM.
Astfel, DIICOT refuză să transmită publicului calităţile reţinute în dosarul penal, faptele reţinute, măsurile dispuse, dar şi stadiul dosarului pe care procurorii l-ar ancheta.
Structura condusă de Alina Albu invocă în răspunsul transmis după 6 zile agenţiei Mediafax – o excepţie de la comunicarea publică, care se referă la „periclitarea rezultatului anchetei, dezvăluirea de surse confidenţiale/ care pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare”.
„Dosarul penal la care faceţi referire, este în curs de soluţionare, situaţie în care nu vă putem pune la dispoziţie informaţiile solicitate întrucât sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor, potrivit art 12. alin 1, litera e, din Legea 2001”, comunică DIICOT.
Numai că detalii despre ancheta DIICOT au apărut în presa locală din Slatina, începând cu anul 2022, dar şi pe parcursul anului 2023, iar dezvăluirile menţionau şi presupusa implicare a unor oameni cu funcţii în caz.
Potrivit unor surse judiciare, Marina Pandarof ar fi fost pusă sub control judiciar de DIICOT în anul 2022, după ce ar fi fost suspectă de trafic de droguri de mare risc (cocaină), în timpul percheziţiilor găsindu-se însă cantităţi mici de droguri.
Activităţile controversate ale Marinei Pandarof ar fi arătat inclusiv implicarea în caz a unui edil pe care aceasta l-ar fi „aprovizionat”, dar şi a altor figuri locale.
În plus, pe interceptările din caz – sursele susţin – că ar fi fost descoperite şi mesaje între Pandarof şi fostul prim-adjunct SRI, pe atunci în rezervă, Florian Coldea.
Sursele susţin că respectivele comunicări nu ar fi avut relevanţă (penală) în respectivul caz, dar arătau că Pandarof şi Coldea se cunosc şi comunică.
Din momentul în care la DNA a explodat cazul Coldea, pe 23 mai 2024, DIICOT a refuzat să transmită presei informaţii legate de dosarul pe care îl are în instrumentare de 2 ani.
Marina Ileana Pandarof (31 de ani) din Slatina/Olt, potrivit Registrului Comerţului, face/a făcut parte din societăţile SC Glitz&Glam Concept SRL/ SC SYA Mistik Trend SRL (comerţ cu ceasuri şi bijuterii), SC Maridina Business SRL (orgaizare târguri, expoziţii şi congrese), SC Cube Ecommerce SRL(case de comenzi sau prin internet), SC Romar Store World SRL şi SC SYA Mistik Trend SRL – cu profituri modeste declarate.
Soră a Danielei Pandarof, Marina Pandarof apare – pe lângă menţiunile din presa locală ce vizau cazul DIICOT – şi în anturajul controversatului fost ministru adjunct al Energiei din Albania, Dorian Ducka şi a fostului prim adjunct şi director interimar al SRI, Florian Coldea.
Potrivit procuraturii americane, Dorian Ducka, consilier şi al premierului Albaniei, Edi Rama, este implicat – alături de alt oficial albanez – în mituirea cu 225.000 de dolari a lui Charles McGonigal – fostul şef al contrainformaţiilor FBI – Birou NY – care i-a adus acestuia din urmă o a doua condamnare la închisoare pentru o perioadă de 28 de luni.