Blindatele Piranha V fabricate în România, căutate la export VIDEO

Blindatele Piranha V fabricate în România, căutate la export VIDEO

După câteva poticneli iniţiale, în care partenerul american General Dynamics a fost chiar şi penalizat cu câteva milioane de dolari, programul de înzestrare cu Piranha V se dovedeşte a fi unul de succes. Blindatele sunt la un pas de a fi fabricate în totalitate în România şi pot ajunge posibile câştigătoare ale unor programe de înzestrare demarate de câteva tări europene.

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a susţinut, într-o postare pe Facebook, că programul pentru construcţia de blindate Pirahna V, la Uzina Mecanică Bucureşti, în parteneriat cu General Dynamics, demonstrează că industria de apărare din România face paşi reali într-o economie competitivă. „Uzina Mecanică Bucureşti a livrat deja 64 de transportoare, urmând ca pânâ la sfârşitul anului să fie gata alte 26, ce vor ajunge în bazele militare ale MApN. Proiectul continuă cu al doilea contract, care prevede construcţia a încă 133 de transportoare care au fost solicitate în aceeaşi comandă”, a precizat Florin Spătaru.

Dacă până acum blindatele era fabricate într-un procent relativ mare în Elveţia, iar la Uzina Mecanică Bucureşti erau numai montate, în parteneriat cu gigantul american din industria de armament General Dynamics, în cea de-a doua fază Piranha V va fi produs integral în România. „Tot produsul, inclusiv carcasa metalică, se va realiza în România”, susţine Florin Spătaru într-un interviu pentru TVR . În acest sens, pentru acest joint-venture cu General Dynamics, Uzina Mecanică Bucureşti (UMB) recrutează suplimentar 100 de specialişti pentru a face posibilă lansarea fabricaţiei integrale a blindatelor în România, a precizat ministrul.

Mai multe companii sunt implicate

În acest moment s-a ajuns în punctul în care, pe lângă UMB, mai multe companii din România sunt implicate în fabricarea blindatelor Piranha V. Astfel, turelele UT-30 cu tun de 30 de milimetri şi mitralieră calibru 7,62 milimetri sunt fabricate de o sucursală locală a Elbit Systems din Israel, CSR furnizează sistemul de comunicaţii, sistemul de management al luptei vine de la Interactive, în timp ce Pro Optica livrează obiective de zi şi termice, afişaje multifuncţionale şi lansatoare de fum de 76 milimetri.

Cine mai vrea să cumpere blindate româneşti

Unele surse din industria de apărare susţin că mai multe ţări din regiune sunt intersate de achiziţionarea de blindate Piranha V fabricate în România. În primul rând ar fi fost vorba de Slovacia, care era interesată de un program Guvern la Guvern cu România, dar acesta ar bate pasul pe loc sau chiar ar putea eşua din cauza unor lacune legislative legate de un astfel de tip de contract, dar şi după ce Slovacia a cerut un blindat la test, iar partea română nu a avut unul disponibil.

Apoi, mai aproape de realizare ar fi un astfel de contract încheiat de România cu Bulgaria. Acesta ar putea fi pus la punct chiar în această săptămână, când oficiali de la Sofia vin în vizită la Bucureşti. Conform surselor, partea bulgară ar vrea să cumpere cel mult 150 de blindate Piranha V fabricate în România. Maşinile de luptă ar urma să aibă o configuraţie asemănătoare celei pentru MApN în proporţie de 95 la sută, iar Sofia ar putea achita pentru acestea peste 823 de milioane de dolari.

În fine, tot de blindate fabricate în România ar fi intersată şi Cehia, dar aici discuţiile sunt într-o fază preliminară.

Directorul general UNMB, Mihai Rafiu, a confirmat pentru „Adevărul” interesul partenerilor din regiune pentru exportul de Piranha V românesc. „Industria de apărare din România îşi confirmă astfel potentialul şi capacitatea de a exporta tehnologie militară la un înalt nivel” a precizat Mihai Rafiu.

Performanţele

În principiu, blindatele Piranha V vin în şase configuraţii diferite (vehicul de luptă, punct mobil de comandă, MEDEVAC, CBRN etc.). În varianta principală, cea de luptă, capacitatea transportatorului Piranha V este de 3 membri ai echipajului şi 8 militari total echipaţi. Blindatul este pus în mişcare de un motor Scania de 600 de cai-putere, care este cuplat la o cutie de viteze automată. Are o rază operaţională de 1.000 de kilometri, iar viteza maximă se ridică la 100 de kilometri pe oră.

Piranha V dispune de un blindaj care protejează militarii împotriva muniţiei perforante. În plus, Piranha V oferă o protecţie totală în cazul în care o masivă mină antitanc de 10 kilograme explodează sub podeaua blindatului.

În afară de România, care a comandat un număr de 227 de transportoare, Spania, Danemarca şi Elveţia au ales şi ele platforma construită de General Dynamics. În 2017, danezii au comandat peste 300 de Piranha V şi au plătit pentru un blindat peste 2 milioane de dolari. La rândul lor, spaniolii au comandat un prim lot de 348 de blindate, parte a unui proces de înlocuire a 1.200 de vehicule. În fine, la militarii elveţieni au ajuns 44 de Piranha V.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!