Deși mai puțin cunoscută publicului larg, și Moldova a avut Posada sa. A fost una dintre cele mai crunte înfrângeri administrate de moldoveni, ungurilor. O puternică armată ungurească a fost distrusă de un atac prin surprindere al războinicilor moldoveni în ținutul Neamțului.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Principatul Moldovei era un stat medieval tânăr, dar care cunoștea un progres constant și o stabilitate aparte. Era înconjurată, însă, de mari puteri medievale ale vremii. Pe de o parte era regatul Poloniei, la nord, cel al Ungariei către vest, dar și amenințarea constantă a Hoardei de Aur dinspre est.

Cele mai mari resentimente erau din partea ungurilor. Motivele erau simple. Voievodatul Moldovei a fost întemeiat prin ocuparea unei mărci de apărare întemeiată de regii Ungariei. Tocmai de aceea până la începutul secolului al XV-lea, monarhii Ungariei au încercat în repetate rânduri să recupereze acest teritoriu est-carpatic, cu forța armelor.

Avea însă să primească una dintre cele dure înfrângeri din istoria confruntărilor moldo-maghiare.

Regii unguri visau să recupereze marca est-carpatică

Toată dihonia dintre unguri și moldoveni a pornit chiar de la întemeierea statului medieval Moldova. La mijlocul secolului al XIV-lea, o armată maghiară din care făcea parte și Dragoș din Bedeu, un vasal maramureșean al regilor Ungariei, cucerea o parte a teritoriului de la est de Carpați, cu scopul de a stăvili invaziile și raidurile repetate ale tătarilor din stepele nord-pontice constituiți în Hanatul Hoardei de Aur.

După ce reușesc, în urma mai multor lupte, să-i alunge pe tătari din mai multe zone ale Moldovei, regele Ungariei, Ludovic I, întemeiază o marcă de apărare maghiară cu centrul de putere în târgul de la Baia. Guvernator, în numele regelui Ungariei, al acestui teritoriu, rămâne Dragoș din Bedeu, cel care se remarcase prin vitejie în această campanie militară, dar și prin credință față de coroana maghiară.

Urmașii lui Dragoș, Sas și Balc continuă să stăpânească acest teritoriu în numele regilor Ungariei.

Până când, în anul 1360, Bogdan din Cuhea, un alt senior maramureșean, de data aceasta un răzvrătit împotriva dominației maghiare în Maramureș, pleacă împreună cu fii săi, dar și cu o puternică ceată înarmată, în Moldova. Alungat de pe domeniile sale, numit infidel de regele Ludovic I, maramureșeanul Bogdan reușește să se alieze cu cnezii moldoveni și să-i alunge pe urmașii lui Dragoș.

Totodată pune stăpânire pe marca ungurească și întemeiază propriul voievodat. În ciuda tentativelor maghiare de a recupera această marcă, corpurile de oaste trimise să-l alunge pe Bogdan au fost rând pe rând învinse. Bogdan I devine primul voievod al Moldovei . Ba chiar pune bazele unei dinastii. Fiul său Petru I îl urmează la tron, iar mai apoi Lațcu un alt fiu al acestuia. Regii Ungariei nu au încetat, însă, să spere că vor mâna din nou pe zona est-carpatică.

Un motiv perfect pentru o invazie

În luna decembrie a anului 1394, pe tronul Moldovei ajungea Ștefan I, fiul lui Roman I. Ștefan ajunge pe tron cu ajutorul polonezilor. Puternicul monarh, cu origini lituaniene, Vladislav al II-lea Jagello, l-a preferat pe Ștefan în fața lui Roman, fiul lui Petru al II-lea. Tocmai de aceea, Ștefan I va presta jurământ de vasalitate regelui Poloniei. Era de altfel continuarea unui obicei început de Petru al II-lea Mușat, care a simțit că numai printr-o apropiere de regii Poloniei, se poate apăra în fața amenințării reprezentate de regatul Ungariei.

La aceea dată, rege al Ungariei era Sigismund de Luxemburg, un monarh puternic, cu origini germane, cel care după 1433 va deveni și împărat romano-german. Având în vedere faptul că Ștefan I a jurat vasalitate regelui Poloniei, un stat cu care regatul Ungariei se afla în conflict, regele Sigismund de Luxemburg a decis organizarea unei campanii de pedepsire a Moldovei. Scopul era readucerea Moldovei în sfera de influență ungurească sau efectiv cucerirea Principatului.

O Posada a Moldovei

În anul 1395, o puternică armată ungurească, bine echipată, cu mașini de asediu și cavaleri înzăuați, a invadat Moldova, în frunte cu regele Sigismund de Luxemburg. Avangarda maghiară era condusă de comitele secuilor, Ștefan de Kanizsa. De altfel corpul principal de armată a intrat în Moldova, pe direcția Cristuru Secuiesc-pasul Oituz.

Ștefan I, luat pe nepregătite s-a retras cu armata sa, mult inferioară numeric, în cetățile întărite. A luat însă măsuri ca armata ungurească să fie hărțuită pe toată direcția de înaintare. Cel mai probabil ungurii erau atacați de contingente de arcași călări care se retrăgeau imediat după ce loveau armata inamică.

Ungurii trec la asediul cetății Neamțului, iar voievodul moldovean și-a dat seama că era depășit numeric și nu-și permitea o luptă în câmp deschis. Așa că a recurs la un șiretlic. A cerut pace și s-a supus regelui Ungariei. Cel puțin asta arată și o danie a regelui Sigismund către comitele secuilor.

„Şi astfel ne-am aşezat şi noi, cu ajutorul Domnului, tabăra în zisa ţară a Moldovei lângă sălaşul sau casa însăşi de locuit a numitului Ştefan voievodul. Şi pomenitul Ştefan voievodul cu tovarăşii săi şi cu toţi românii săi, cerând mai întâi iertare şi îndurare de la înălţimea noastră pentru nesupunerea şi neascultarea sa, s-a închinat cu smerenie”, se arată în respectivul document.

Armata ungurească, în frunte cu regele, s-a întors către Transilvania, încercând să treacă prin zona Bicazului. Au avut parte însă de o surpriză cumplită. Voievodul Moldovei, Ștefan I, a mobilizat rapid trupele și în zona Ghindăoani sau Hindău, a ales o trecere îngustă, mărginită de stânci, pentru a pedepsi invazia ungurilor.

Pe înălțime au fost plasați numeroși arcași, iar infanteria ascunsă străjuia ambele ieșiri ale strâmtorii. Odată intrați în acestă zonă de trecătoare, ungurii au fost atacați. Întâi a plouat cu săgeți de pe înălțimi. Vlăguiți de atacul constant al arcașilor, cavalerii și ostașii unguri au fost atacați din ambele părți de infanterie. Războinicii moldoveni au atacat cel mai probabil înarmați cu ghioage, spade, securi și junghiere.

Măcelul a fost cumplit în tabăra maghiară. Cei care au reușit să scape s-au retras prin trecători și au ajuns până la Brașov. Piatra de mormânt a voievodului Ștefan I, pusă de ilustrul său urmaș, Ștefan cel Mare , amintește de această victorie zdrobitoare asupra ungurilor.

„Binecinstitorul domn al Ţării Moldovei, Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormântul acesta strămoşului nostru, bătrânul Ştefan voievod, care a bătut pe unguri la Hindău”, scrie pe piatra funerară.

De altfel, Ștefan cel Mare avea, la rândul său, să administreze, ungurilor, de această dată conduși de Matei Corvin, o altă înfrângere drastică în târgul de la Baia.