Blejnar, CONDAMNAT la cinci ani închisoare cu executare

Blejnar, CONDAMNAT la cinci ani închisoare cu executare

Fostul președinte al ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel București la cinci ani închisoare cu executare în dosarul "Motorina", în care este acuzat alături de soții Radu și Diana Nemeș de complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat.

Instanța a mai decis că Blejnar nu are voie să exercite pe o perioadă de cinci ani, după ce iese din închisoare, mai multe drepturi civile, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcții de conducere în cadrul autorităților statului cu competențe în domeniul fiscal.

În același dosar, soții Radu și Diana Nemeș au fost condamnați la 9 ani închisoare, respectiv 7 ani închisoare.

Fostul ofițer DGIPI Florin Secăreanu a primit 5 ani închisoare, aceeași pedeapsă fiind aplicată și în cazul lui Viorel Comăniță, fost director la Autoritatea Națională a Vămilor și vicepreședinte al ANAF.

De asemenea, au fost condamnați și administratori ai unor firme implicate în mecanismul de evaziune fiscală: Lucian Florin Ionescu — 5 ani; Mihai Buliga, Andrei Jugănaru, Dumitru Preda, Ovidiu Moldovan și Pavel Ghișe — câte 7 ani închisoare; Dumitru Chirvăsitu — 8 ani, Mariana Vrânceanu — 6 ani, Nicolae Belba — 3 și 6 luni închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.

Judecătorii au mai decis ca SC Excella Real Grup SRL să plătească 900.000 lei amendă penală, urmând ca firma să fie dizolvată, iar SC Inkasso Jobs SRL trei amenzi penale de 700.000 lei, 500.000 lei și 800.000 lei, plus dizolvarea companiei.

Celelalte firme implicate în dosarul de evaziune fiscală au fost condamnate la câte 700.000 lei amendă penală și acestea urmând să fie dizolvate.

Instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de ANAF și i-a obligat pe Sorin Blejnar, soții Nemeș și ceilalți inculpați din dosar să plătească suma de 242.642.205 lei, reprezentând despăgubiri civile, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi și penalități) calculate până la data executării integrale a plății.

În vederea achitării acestor sume, judecătorii au dispus menținerea sechestrului asigurător pus pe bunurile și conturile inculpaților și firmelor condamnate în dosar.

Totodată, în cazul soților Nemeș, instanța a decis confiscarea specială cu privire la suma de 13.212.000 dolari SUA.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Sorin Blejnar și soții Radu și Diana Nemeș au fost trimiși în judecată de DNA în iulie 2014, prejudiciul în acest caz fiind de 56 milioane euro.

În același dosar au fost trimiși în judecată Viorel Comăniță, fost director la Autoritatea Națională a Vămilor (ANV) și vicepreședinte al ANAF; Florin Dan Secăreanu, ofițer de poliție în cadrul MAI — Direcția Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI).

De asemenea, au fost deferiți justiției George Guliu, asociat și administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, județul Constanța; Dumitru Chivăsitu, administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, județul Constanța; Nicolae Belba, persoană care controla SC Divers Zootehnic SRL și SC Partener Noblesse SRL; Andrei Jugănaru, administrator de fapt al SC Crivas Logistic SRL București și al SC Rad Trans Concept SRL București; Ioan Ovidiu Moldovan, administrator al SC Benzoil Sibiu; Dumitru Pavel Ghișe, asociat și administrator al SC Ana Oil SRL Sibiu; Lucian Ionescu, administrator la SC Delta Oil Logistic SRL, Mihai Buliga, Dumitru Preda, Mariana Vrînceanu (fostă Cozma).

Potrivit DNA, în perioada 2011 — 2012, Radu și Diana Nemeș, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Mihai Buliga, Andrei Jugănaru, Dumitru Preda, Ioan Ovidiu Moldovan și Pavel Ghișe au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale aferente unor tranzacții cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparența unor produse petroliere inferioare.

Grupul a fost sprijinit în diferite modalități de Codruț Marta și Sorin Blejnar.

Radu și Diana Nemeș, George Guliu, precum și SC Excella Real Grup SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităților reale pe care le desfășura societatea, au înregistrat în contabilitate și în declarațiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziții de țiței și au omis înregistrarea operațiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205 lei (aproximativ 56 milioane euro).

Dumitru Chirvăsitu, Radu Nemeș și SC Inkasso Jobs SRL au transferat prin tranzacții repetate suma totală de 13.212.000 dolari din sumele obținute din evaziune fiscală către un cont din Dubai controlat de Radu și Diana Nemeș, înregistrând ca justificare operațiuni fictive de consultanță, pentru a disimula originea ilicită a acestor sume.

Mecanismul evazionist presupunea importul de motorină în regim de antrepozit fiscal, fără plata accizelor, de către SC Inkasso Jobs SRL, care o revindea imediat către SC Excella Real Grup SRL.

În paralel, SC Excella Real Grup SRL achiziționa în mod fictiv țiței de la mai multe societăți fantomă și întocmea înscrisuri care atestau un proces industrial ce nu avea loc în realitate, în care motorina era amestecată cu țiței, obținându-se produse petroliere inferioare slab accizate. Aceste produse (combustibil lichid greu și combustibil lichid navo) erau vândute în mod fictiv către alte societăți fantomă, astfel încât producătorul se descărca scriptic de stocul de motorină.

În realitate, motorina era vândută direct de Excella Real Grup SRL către mai mulți distribuitori (Benz Oil SRL și Ana Oil SRL), în baza unor documente fictive care atestau ca furnizori un alt grup de societăți fantomă, astfel încât cumpărătorii să aibă o justificare scriptică a stocului.

Ulterior, motorina era distribuită către stații de carburant, iar sumele obținute erau transferate în conturile bancare ale societăților fantomă care aveau aparent rolul de furnizori inițiali ai circuitului, de unde erau retrase în numerar și erau împărțite între membrii grupului.

În acest mod, Excella Real Grup SRL a ascuns natura reală a activităților comerciale desfășurate, împiedicând stabilirea sursei impozabile, și nu a achitat acciza și taxa pe valoarea adăugată datorate pentru vânzarea cu motorină, ci o sumă mult mai mică aferentă operațiunilor cu combustibil lichid. Accizele de la plata cărora s-a sustras societatea sunt în cuantum de 131.360.917, iar TVA-ul în cuantum de 109.373.185 lei.

Totodată, prin înregistrarea de cheltuieli fictive de achiziție de țiței și transport corespunzător, s-au diminuat profitul și implicit impozitul datorat cu suma de 1.908.103 lei.


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?