Blatiștii fricoși din fruntea PNL trebuie să plece
Evenimentul zilei de azi nu s-a desfasurat in Parlament, unde motiunea de cenzura a PNL a picat - conform asteptarilor. Marea intimplare a avut loc la citiva metri de Parlament, unde citeva mii de militanti PNL au protestat in ploaie, frig si vint impotriva lui Victor Ponta. De la miting au lipsit insa chiar capii PNL, Alina Gorghiu si Vasile Blaga. E cea mai mare sfidare pe care am vazut-o vreodata din partea unul lider politic la adresa sustinatorilor sai. Dupa blatul cu PSD de la Primaria Bucuresti, blatul din Ilfov pe filiera Petrache - Oprea, blatul din Parlament pentru ingroparea votului prin corespondenta, e clar ca PNL e doar un PSD vopsit in galben. E timpul ca liderii onesti din partid, citi or mai fi, sa dea semnalul pentru schimbarea conducerii partidului.
Revin la uimitoarea decizie a co-presedintilor PNL de a nu participa la miting. Ieri, Alina Gorghiu declarase ca ea insasi va deschide mitingul de azi cu un discurs. Dimineata insa, militantii PNL adusi cu autocarele de prin tara au fost intimpinati de liderii din esalonul 2 al partidului. Au existat informatii ca Gorghiu si Blaga vor veni la miting dupa ce isi vor tine discursurile, dar nici asta nu s-a intimplat.
Am avut de-a face cu o premiera istorica: doi presedinti de partid nu au venit la mitingul propriului partid, desi se aflau la citiva pasi de el. O rusine pe care nu am mai intilnit-o. Iliescu, Ponta, Dragnea, Basescu, Boc, Geoana - nici unuia nu i-ar fi trecut prin minte sa faca asa ceva. Doar niste lideri de carton, complet rupti de realitate, ar fi putut sfida in asa fel propriul partid.
Gorghiu si Blaga s-au descalificat iremediabil. Aveam semnale publice ca sint incapabili sa-i tracteze partidul, sa-l reformeze. Am amintit mai sus citeva cazuri de blat flagrant cu PSD, si de fiecare data votantii liberali au ridicat din sprinceana.
De data asta, e clar ca tot mai multi cetateni isi pun urmatoarea intrebare:
Pe cine mai reprezinta PNL? Nu pare sa mai aiba vreo legatura cu votantii de dreapta, pro-reformisti, ci doar cu armatele de militanti care depind exclusiv de partid pentru a fi numiti in diferite functii locale si centrale pentru ei si familiile lor. PNL nu mai e o colectie de valori, ci o colectie de interese si mize personale mici.
Alaturi de locatarul imobil de la Cotroceni, ale carui singure eforturi reusite pina acum au fost numirile unor fideli la SRI si SIE, Partidul National Liberal nu mai are nici o relevanta pentru votantii reali.
PNL inseamna acum mai mult Marian Petrache, Teodor Atanasiu, Gheorghe Flutur si Vasile Blaga decit Teodor Stolojan, Alexandru Nazare sau Ilie Bolojan. Adica mai mult un partid de combinatori imorali decit un partid de oameni cu citeva valori reale si realizari concrete.
Daca vrea sa mai insemne ceva pentru votantii pe care si-i doresc, liberalii au o singura sansa: sa inlocuiasca actuala echipa de conducere cu una intr-adevar reformista si moderna. Ce are acum PNL in frunte nu e o echipa de lideri, ci un conclav de blatisti fricosi.