Blaga: Legea finanțării partidelor, a alegerilor locale și a partidelor politice pot fi aprobate de Senat în această săptămână

Blaga: Legea finanțării partidelor, a alegerilor locale și a partidelor politice pot fi aprobate de Senat în această săptămână

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat luni, după consultările cu președintele Klaus Iohannis, că Senatul poate aproba în această săptămână trei legi din pachetul privind Codul electoral - Legea finanțării partidelor politice, Legea alegerilor locale și Legea partidelor politice. "I-am transmis domnului președinte că ne-am îndeplinit promisiunile pe care le-am făcut la prima întâlnire și, din punctul nostru de vedere, în această săptămână Senatul poate aproba deja trei legi din acest pachet.

Prima lege este cea a finanțării partidelor și campaniilor. Am văzut cererea de reexaminare, i-am transmis președintelui punctele noastre de vedere, nu avem observații la această serie de puncte prinse în cererea de reexaminare și ea poate ajunge în plenul Senatului și miercuri, oricum este vot final", a spus Blaga.

În ceea ce privește cea de-a doua lege, cea privind alegerile locale, liderul liberal susține că i-a transmis șefului statului că PNL a menținut toate amendamentele referitoare la alegerea primarilor și a președinților de consilii județene, adică alegerea în două tururi.

"Le vom ridica, sigur, în plen, dar o lege mai bună trebuie și atunci, dacă va trece varianta primar într-un singur tur, asta va fi, o vom accepta, iar dintre două rele — președinte de consiliu județean într-un tur sau ales dintre consilieri — acceptăm varianta alegerii de către consilierii județeni", a arătat Vasile Blaga.

Referindu-se la a treia lege care, în opinia sa, ar putea fi aprobată de Senat în această săptămână, Legea partidelor politice, liberalul a afirmat că partidul pe care îl reprezintă nu are nicio observație asupra ei.

Despre legea care ar favoriza votul în diaspora, Blaga a spus că ar putea fi luată în discuție săptămâna viitoare în Comisia de Cod electoral.

"Noi suntem adepții votului alternativ, am înțeles că și PSD, deci, iată, nu vor fi probleme, dacă doresc cu adevărat acest proiect de lege. Oamenii pot vota ca și până acum în secții, dar ca să fie numărul de secții suficiente, noi dorim ca Autoritatea Electorală Permanentă să organizeze aceste alegeri și să aibă și datele necesare, deci preînscrierea celor care doresc să voteze prin corespondență cu un timp înainte.

Aici, într-adevăr, suntem într-o discuție constituțională. Pe noi nu ne deranjează șase luni, dar constituțional nu știm dacă putem declanșa procesul de înscriere mai devreme de declanșarea alegerilor. (...) Dacă se va modifica legea să fie posibilă preînscrierea celor care doresc să voteze, cu șase luni, nu avem nimic împotrivă", a explicat Vasile Blaga. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri