Blaga: Dorim un PNL puternic, dar sunt multe lucruri de corectat
Fostul copreşedinte al liberalilor Vasile Blaga a declarat miercuri, după întâlnirea cu mai mulţi foşti democrat-liberali, că aceştia doresc un PNL puternic, însă a subliniat că sunt multe lucruri de corectat.
"Am dorit să avem o şedinţă fără o ordine de zi, între colegi, între vechi prieteni, pentru că am dus împreună foarte multe bătălii şi majoritatea care nu sunt în concediu au venit la această întâlnire. Ne interesează partidul, asta am spus-o cu toţii, ne interesează parcursul lui, ne interesează tot ceea ce va face în anul electoral 2019, în primul rând câştigarea alegerilor prezidenţiale; sigur, vor conta şi alegerile europarlamentare, dar în primul rând alegerile prezidenţiale, pentru că vedeţi cum se comportă PSD şi astăzi ca un partid stat. Ce ar face dacă ar avea şi prezidenţialele? Avem această obligaţie cu toţii de-al sprijini pe preşedinte pentru a obţine al doilea mandat şi toţi colegii au fost de acord cu lucrurile acestea. Dorim un partid puternic, sunt multe lucruri de corectat. Colegii le vor transmite către forurile formale ale partidului, către Biroul Executiv, Biroul Permanent Naţional, astfel încât ele să se corecteze, pentru că într-adevăr, ca în orice familie, lucrurile pot fi îmbunătăţite şi sunt sigur că vor fi îmbunătăţite", a spus Blaga, la sediul central al PNL, după întâlnirea cu foştii democrat-liberali.
El nu a dorit să precizeze care sunt lucrurile ce ar trebui corectate în interiorul PNL.
Blaga a subliniat că "lucrurile ar avea mult de câştigat" dacă ar exista o îmbunătăţire a comunicării în interiorul formaţiunii.
La această şedinţă, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, nu a fost invitat.
"A fost o şedinţă în care am discutat cu membrii PNL din vechiul PDL. (...) Nu este ciudat deloc, toată lumea se întâlneşte cu cine vrea oricând. Dacă ar fi intrat înăuntru, nu aş fi avut nicio problemă nici eu, nici colegii mei. (...) Nu am avut nimic de ascuns, dacă noi aveam ceva de ascuns, nu veneam în sediul partidului", a arătat Blaga.
El a adăugat că nu-i trebuie nicio funcţie în partid.
"Eu nu-mi mai doresc să fiu preşedinte al PNL niciodată, cu tot ceea ce pot să ajut, cum am făcut-o şi până acum, am ajutat. Am făcut un pas în spate acum un an şi jumătate pentru că aşa am considerat corect că trebuie să facă un om politic. (...) Nu-mi trebuie nicio funcţie. (...) Mie nu-mi trebuie nicio funcţie ca să am rolul pe care şi-l doresc colegii. Din moment ce colegii, dacă i-am rugat, au venit în număr aşa de mare, înseamnă că nu am nevoie de funcţii în partid ca să ne putem da reciproc sfaturi", a afirmat Blaga, întrebat dacă această şedinţă reprezintă o revenire a sa.
El a fost întrebat şi dacă va accepta să candideze la europarlamentare.
"Deocamdată, colegii vor trebui să stabilească criteriile după care se va candida, pe urmă vom vedea care sunt cele mai bune variante. Nu mi-am exprimat o astfel de dorinţă încă. O să vedem care sunt criteriile", a mai precizat Vasile Blaga.
Emil Boc, Gheorghe Flutur, Anca Boagiu, Roberta Anastase, Alexandru Pereş s-au numărat printre foştii democrat-liberali care au participat la discuţiile cu Blaga. AGERPRES