Black Sea Oil & Gas vrea să înceapă producția de gaze în Marea Neagră în 2019

Black Sea Oil & Gas vrea să înceapă producția de gaze în Marea Neagră în 2019

Compania Black Sea Oil & Gas și-a propus ca în 2019 să demareze producția de gaze la perimetrele XV Midia și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, pentru a deveni prima companie care exploatează rezervele offshore ale României, informează Reuters.

Sursa foto: www.blackseaog.com

"Sperăm ca primele cantități de gaze să fie extrase în 2019", a declarat miercuri pentru Reuters directorul general de la Black Sea Oil & Gas, Mark Beacom. Potrivit acestuia, în prezent compania efectuează lucrări de inginerie, poartă discuții cu operatorul Transgaz și negociază acorduri de vânzări precum și alte activități necesare pentru a obține aprobarea finală de investiții din partea acționarilor. "La acel punct ne vom putea adresa acționarilor și partenerilor pentru a le cere un cec de aproximativ 400 milioane de dolari pentru a putea să construim ceea ce este nevoie", a spus Mark Beacom.

Black Sea Oil & Gas intenționează să obțină acordul final din partea acționarilor în luna octombrie a acestui an însă Mark Beacom a estimat că acest termen ar putea fi amânat din cauza unor reglementări neclare. "Ceea ce a fost și rămâne cea mai mare provocare pentru noi este procesul de obține a autorizațiilor", a spus Beacom, care a estimat că până acum compania a investit 200 milioane de dolari în faza de explorare și evaluare.

Mark Beacom a mai spus că Black Sea Oil & Gas va trebui să angajeze un contractor general care va construi întregul proiect înainte de a cere aprobarea finală de investiții din partea acționarilor la finele acestui an. Producția la cele două perimetre ar putea acoperi 10% din consumul anual de gaze al României dar Beacom a spus că potențialii cumpărători ar dori să dispună și de posibilitatea de a exporta gazele extrase.

Spre deosebire de alte țări din regiune, România este aproape în totalitate independentă energetic. România importă mai puțin de 10% din necesarul de gaze din Rusia, iar restul este produs local de producătorul de stat Romgaz și OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV.

Romgaz a anunțat recent că în 2019 va demara producția la un nou zăcământ terestru, cea mai mare descoperire a sa din ultimele trei decenii.

Tot în în platforma continentală a Mării Negre, grupul rus Lukoil și un joint venture între OMV Petrom și ExxonMobil au făcut descoperiri importante de gaze

"România este într-o poziție unică în sensul că este practic singura sursă de gaze naturale exceptând Rusia iar aceasta îi conferă o poziție foarte puternică...să ai o sursă de gaze la marginea Europei Occidentale este fabulos", a spus Beacom.

Black Sea Oil & Gas, deținută integral de Carlyle International Energy Partners, este o companie independentă de petrol și gaze cu sediul în România care desfășoară operațiuni de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor convenționale de țiței și gaze naturale. În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia — Zona de Apă de Mică Adâncime și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, la care BSOG deține o participație de 65% și calitatea de operator.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”