Black Cube, un MARE SCANDAL DE SPIONAJ! Care a fost ROLUL lui MRU?
O operaţiune susţinută de şeful SRI şi de preşedinţie, abuzuri ale Laurei Codruţa Kovesi şi cum s-a desfăşurat acţiunea de spionaj şi după arestarea celor angajaţilor Black Cube la Bucureşti. Toate acestea apar în depoziţia directorul general Black Cube, Dan Zorella, prezentată de Evenimentul Zilei și analizată de Mediafax. Depoziţia lui Dan Zorella a avut loc pe 27 iunie.
În 15 septembrie, Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT, declara că aşteaptă să primească din Israel, de la comisia rogatorie, documentele probatorii. Evenimentul Zilei relatează, în exclusivitate, ce conţine documentul de interogare, aflat acum în dosarul de la DIICOT.
Dan Zorella a afirmat că în ianuarie 2016 a fost abordat de un conaţional care i-a vorbit despre un român, Daniel Dragomir, fost şef în serviciul de informaţii românesc, ce avea o problemă importantă de cercetat în România în legătură cu suspiciuni de corupţie ale şefei DNA, scrie EVZ.ro. Zorella a acceptat să vină la Bucureşti pe 1 februarie 2016 ca să vadă despre ce proiect este vorba. Nu a venit însă singur, ci cu un important om din serviciile secrete israeliene, Uri Levi, ieşit şi el “la pensie” şi despre care se ştie că a lucrat aproape de Meir Dagan, fostul şef al Mossad din periada 2002- 2011.
Pentru a demonstra cele spuse, Zorella a depus la dosar biletele de avion, înregistrări ale discuţiei cu Dragomir, dar şi rezervările la un hotel din România. Mai mult, acesta a dat detalii despre măsurile pe care Dragomir i-a spus să le ia: telefoane securizate şi folosirea unei aplicaţii pentru a nu fi interceptaţi.
Au stabilit să se întâlnească la barul hotelului Hilton, unde Dragomir urma să îl aştepte cu un măr şi un ziar pe masă ca să fie recunoscut. După câteva discuţii, cei trei au plecat la un restaurant unde a fost pus în discuţie proiectul pentru care Black Cube fusese contactată. La masă, scrie EVZ.ro, Uri Levi a înregistrat toată convorbirea, iar Zorella a predat CD-ul cu dialogul lor poliţiştilor israelieni în cadrul comisiei rogatorii.
Potrivit mărturiei directorului general Black Cube, Dragomir a vorbit despre “o problemă naţională extrem de importantă pentru România” şi greşelile din istoria şefului DNA, dar şi din cea a lui Florian Coldea, fostul său coleg cu care a acţionat în 2005 pentru eliberarea ziariştilor răpiţi în Irak. Menţionând relaţia de prietenie dintre Coldea şi Kovesi, Dragomir a cerut directorului de la Black Cube ca întreaga operaţiune să se desfăşoare departe de omul doi al Serviciului Român de Informaţii.
Cât priveşte oamenii care susţineau operaţiunea, Zorella a declarat că Daniel Dragomir i-a convins că are încă legături strânse cu SRI, cu agenţi americani cu care cooperase de-a lungul timpului, că este susţinut în demersul său de şeful SRI, Eduard Hellvig, dar şi de preşedintele Klaus Iohannis. Mai mult, existau unu-doi clienţi foarte interesaţi de proiectul lui, gata să plătească. Totodată, Dragomir susţinea că a primit aprobarea SRI ca agenţii Black Cube să lucreze ca o celulă a serviciului.
Israelienii au cerut 150.000 de lire sterline pe lună, estimând că operaţiunea va dura două luni. La final, urma să se mai achite o primă de succes în valoare de 750.000 de lire.
Pentru a fi siguri că operaţiunea este dictată de o autoritate guvernamentală, Zorella l-a contactat pe fostul şef al Mossad, Meir Dagan.
“Meir Dagan a avut relaţii bune cu serviciile de informaţii din România. M-am gândit că el ne poate verifica mai în profunzime despre esenţa proiectului. M-am consultat cu Udi Levi, dacă pot apela la Dagan pe acest subiect, şi el a spus că este o idee bună. Am mers singur la Meir Dagan acasă, la câteva zile după convorbirea cu Daniel, i-am explicat sensibilitatea proiectului şi am întrebat dacă va putea verifica cu relaţiile sale din România dacă este într-adevăr un proiect guvernamental. Dagan nu îl cunoştea pe Daniel Dragomir. Însă a spus că desigur va putea să verifice aceasta pentru noi. I-am explicat sensibilittea cu Coldea şi să nu îl abordeze pe Coldea din greşeală, i-am explicat lui Dagan că, din câte am înţeles noi din întâlnirea cu Dragomir, în spatele proiectului sunt Hellvig şi preşedintele. Dagan a revenit la mine după o zi, două, la telefon şi mi-a precizat că a efectuat toate verificările în România şi într-adevăr este vorba despre un proiect foarte important pentru statul român, noi trebui să desfăşurăm activitatea precum a spus Daniel doar din România şi astfel vom fi protejaţi de organizaţie. Vom funcţiona ca o celulă a SRI şi să avem succes, o misiune importantă” se arată în declaraţia lui Zorella, publicată de stiripesurse.ro.
Dagan a decedat în martie 2016.
Pe 16 marie, Zorrela a venit pentru a doua oară în România şi s-a întâlnit într-o casă conspirativă cu Dragomir, potrivit datelor evz.ro. “Acolo a primit banii, iar Dragomir i-a spus că ştie că Dagan a sunat în România. A reafirmat că şeful SRI a aprobat ca agenţii Black Cube să funcţionze ca o celulă a serviciului român”.
Black Cube avea sarcini clare: să umărească datele din declaraţia de avere ale Laurei Codruţa Kovesi, dacă acestea sunt corecte, să verifice suspiciunile de răzbunare faţă de Alina Bica, fostă şefă a DIICOT, posibila mită luată de tatăl lui Kovesi în numele fiicei sale şi posibile conturi bancare în Elveţia şi Cipru . Dan Zorella a declarat însă că oamenii lui nu au spart mailul de serviciu al Laurei Codruţa Kovesi.
Potrivit şefului Black Cube, activitatea de spionaj a continuat şi după arestarea celor doi angajaţi ai firmei, Ron şi David (Zorella credea că sunt neconcordanţe între instituţiile statului român) de la Bucureşti. Alţi doi agenţi Black Cube s-au întâlnit la Londra cu o româncă ce lucrase în apropierea şefei DNA, de la care sperau că vor obţine date importante despre fapte ilegale. Femeia nu a dat însă informaţii.
În declaraţia sa, Zorella spune că a folosit un alt agent, cu talent de scriitor, pentru a redacta un articol pozitiv despre şefa DNA şi să-l plaseze într-o publicaţie străină. Nu a avut nicio explicaţie pentru această activitate, declarând anchetatorilor doar că i-a fost comandată în cadrul proiectului lui Daniel Dragomir.
Întrebarea care rămâne este pe cine a contactat în România fostul şef al Mossad, Meir Dagan, pentru a confirma susţinerea acţiunii. Jurnalistul Ion Cristoiu emite o ipoteză interesantă.
“Ultimul moment cînd Scandalul Black Cube a revenit în atenţia opiniei publice a fost cel al Comunicatului din 13 septembrie 2016, prin care DIICOT anunţa reţinerea lui Daniel Dragomir. Pe 26 septembrie 2016, opinia publică a fost informată că şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat.
Că a demisionat, n-ar fi cine ştie ce eveniment.
Evenimentul e dat de maniera în care a demisionat.
Nu s-a dus la Cotroceni să-şi depună demisia. A trimis-o prin poşta secretă. Potrivit unor mărturii succesive ale lui Klaus Iohannis, nu i-a dat nici pînă acum preşedintelui o explicaţie pentru demisia sa. Lucru straniu în România membră a UE, firesc în Beleraus, membră a CSI, Klaus Iohannis, şeful CSAT, susţine şi acum la o lună de la demisie că n-a stat de vorbă nici telefonic cu MRU.
Toate aceste fapte aruncă o lumină aparte asupra depoziţiei lui Dan Zorella.
Dacă a vorbit cu cineva de la Servicii, Meir Dagan nu putea vorbi decît cu MRU.
Potrivit lui Dan Zorella, fostul şef al Mossad i-a zis că discuţia cu un şef de servicii secrete româneşti a confirmat autorizarea Proiectului la cele mai înalte nivele.”, scrie Ion Cristoiu pe blogul său.
În tot acest scandal preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că nici el, nici Preşedinţia nu au fost implicaţi în acţiunea Black Cube, afirmând că acuzaţiile care i se aduc SRI sunt ''caraghioase'' şi că i-a cerut procurorului şef al DIICOT să lămurească integral speţa.
''Au fost vehiculate anumite scenarii care sunt … cred că popular li de spune făcături. Pot să vă lămuresc integral şi definitiv asupra rolului preşdintelui şi Preşedinţiei. Aici vreau să fiu foarte clar şi să spun fără echivoc: preşedintele şi Preşedinţia nu au protejat, nu au fost implicat în absolut niciun fel în această acţiune numită Black Cube nici formal, nici informal'', a afirmat Iohannis la Bruxelles.
Liderul PSD Liviu Dragnea a cerut însă, la scurt timp după declaraţiile preşedintelui, ca dacă acuzaţiile apărute în presă, de implicare a lui Klaus Iohannis, sunt reale, acesta să fie audiat. “Eventual şi cu mascaţii, să dea explicaţii pentru asta”, a completat Dragnea.
„<<Făcătură>> în limbaj popular gazetăresc înseamnă un fals strident, bătător la ochi. Făcătură nu poate fi decît un document fals sau o înlănţuire de fapte false. Prin urmare, scenariile nu pot fi făcături”, scrie şi Ion Cristoiu, care completează că preşedintele nu va putea fi crezut până când nu explică demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu de la SIE.
“Ce i-a spus MRU lui Meir Dagan? Că Proiectul de investigare a Codruţei Kovesi beneficiază de autorizarea tacită a Preşedintelui?
Dacă da, a minţit MRU şi de aia a demisionat?
Sau cumva, ştiind despre ce-i vorba, i-a spus fostului şef al Mossad adevărul şi de aia a demisionat?
Nu-l putem crede pe Klaus Iohannis că n-a autorizat Black Cube pînă nu ne spune de ce a demisionat MRU”, spune jurnalistul.
Serviciul Român de Informaţii nu a avut nici până la această oră o poziţie oficială în acest caz.
La mijlocul lunii septembrie, Daniel Dragomir, fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, a fost arestat în dosarul Black Cube, pe motiv că a intermediat întreaga afacere. În acelaşi dosar sunt cercetaţi doi angajaţi ai firmei Black Cube, Weiner Ron şi Geclowicz David. Acuzaţi că au încercat să o intimideze pe Codruţa Kovesi, aceştia au fost arestaţi preventiv timp de câteva luni pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice. Ulterior, au fost puşi în libertate.