Bistrița-Năsăud: Peste 100 oameni s-au adunat la un protest autorizat în fața Prefecturii
Peste o sută de bistrițeni protestează, la această oră, în fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, față de ordonanțele de urgență privind modificarea Codului Penal și proiectul de lege privind grațierea, adoptate marți seara de Guvern.
Protestul este unul autorizat și a început la ora 15,00, când primii oameni și-au făcut apariția în Piața Petru Rareș din municipiul Bistrița.
Abia după jumătate de oră, când deja se adunaseră circa o sută de persoane, protestatarii au început să folosească fluierele, steagurile și pancartele pe care le-au adus cu ei.
Printre mesajele afișate se numără "PSD = Grup infracțional organizat", "Haideți, bunici, și vă treziți! Nu creștem nepoți conduși de mafioți", "Guvernul României, guvernul infractorilor", "Politruci, ați făcut praf instituțiile".
Majoritatea celor care protestează sunt persoane cu vârste cuprinse între 20 și 45 ani, dar lor li s-au alăturat și bistrițeni în vârstă, la fel de nemulțumiți de deciziile luate de Executiv.
Protestul este autorizat să continue până la ora 23,00.
AGERPRES