Bistriţa-Năsăud: Aproximativ 100 de persoane, din nou în stradă împotriva restricţiilor impuse în context pandemic

Bistriţa-Năsăud: Aproximativ 100 de persoane, din nou în stradă împotriva restricţiilor impuse în context pandemic

Aproximativ 100 de persoane au protestat marţi seara în faţa Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud faţă de restricţiilor impuse de autorităţi în context pandemic, numărul lor fiind de două ori mai mic decât cel din seara precedentă.

Protestul a fost unul autorizat, cei care l-au organizat fiind centrele sportive şi de fitness de pe raza municipiului Bistriţa, care, din cauza incidenţei COVID-19 de peste 4 la mia de locuitori, au fost nevoite să îşi stopeze activitatea începând de luni.

Lor li s-au alăturat persoane din domeniul HoReCa, artişti, dansatori, dar şi simpli cetăţeni.

Dacă luni seara s-a dansat în faţa Prefecturii bistriţene, în cea de-a doua seară de protest momentul artistic a fost susţinut de către solişti de muzică de petrecere, ale căror venituri s-au redus substanţial după ce autorităţile au decis că nu mai pot fi organizate nunţi, botezuri şi aniversări în localuri.

Aceştia şi-au început prestaţia cântând la instrumente Imnul României, după care au interpretat cântece patriotice şi Hora Unirii, prilej pentru câţiva bistriţeni să îşi dea mâna pentru a dansa.

Printre participanţi s-au numărat persoane care fie nu au purtat deloc mască de protecţie, fie au purtat-o sub bărbie.

Jandarmii au aplicat o amendă de 100 de lei unei tinere venite la protest cu o doză de bere, pentru consum de alcool în spaţiul public.

Protestul a depăşit ora anunţată iniţial de organizatori, şi anume ora 19,00, şi a fost unul mai puţin vocal decât cel din seara anterioară. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA