Biserica riscă să piardă subvenţii agricole pe suprafaţă de 5 milioane de euro anual

Biserica riscă să piardă subvenţii agricole pe suprafaţă de 5 milioane de euro anual

La întocmirea listei negre cu deţinători de terenuri care nu vor mai primi subvenţii pe suprafaţă deoarece nu sunt fermieri activi este vizată şi Biserica, mai exact parohiile şi mănăstirile care nu-şi utilizează în scopuri agricole parcelele pe care le administrează.

În total sunt 2.315 instituţii de cult, care deţin sau administrează o suprafaţă de peste 23.000 de hectare de teren agricol, pentru care au primit anul trecut subvenţii de aproape cinci milioane de euro.

Acestea vor trebui să demonstreze, pentru a mai primi bani, că sunt fermieri activi şi că lucrează terenul.

Potrivit statisticilor oficiale, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au depus, anul trecut, cereri unice de plată pe suprafaţă 2.315 instituţii de cult, din care 217 mănăstiri, 2.071 parohii şi 27 alte instituţii de cult sau religioase, pentru suprafaţa agricolă totală de 23.853 hectare.

Pentru această suprafaţă, APIA a autorizat plăţi totale în valoare de aproape 4,9 milioane de euro, din care numai plata unică pe suprafaţă (SAPS) însumează 2,9 milioane de euro.

Avertismentul APIA

Dorim să atragem atenţia acestei categorii de fermieri că, începând cu anul 2015, este necesar să poată dovedi calitatea de fermier activ pentru a obţine plăţi pe suprafaţă în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) din 2013.
Pentru a putea dovedi calitatea de fermier activ, instituţiile de cult trebuie să aibă în obiectul de activitate activităţi agricole conform clasificării CAEN sau să poată dovedi cu documente că desfăşoară propria activitate agricolă
“, a declarat Dorel Benu, directorul general al APIA, citat de Mediafax.

Răspunsul Patriarhiei

Patriarhia Română precizează, într-un comunicat, că unităţile bisericeşti pot îndeplini viitoarele criterii pentru acordarea subvenţiilor agricole.

Statutul de fermier activ, invocat de reprezentanţii APIA, dar al cărui sens nu este încă definit legal, nu poate fi refuzat unităţilor bisericeşti care deţin în proprietate şi cultivă terenuri agricole.
Menţionăm că unele unităţi bisericeşti au înfiinţat prin asociere cooperative agricole pentru ca să cultive cât mai eficient terenurile agricole pe care le deţin, fiind un exemplu în moderna şi eficienta gestionare a acestora
“, a precizat sursa citată.

Potrivit prevederilor statutare şi hotărârilor Sfântului Sinod, centrele eparhiale au responsabilitatea de a supraveghea administrarea corectă a bunurilor din patrimoniul bisericesc de către fiecare parohie şi mănăstire.
În acest sens, menţionăm faptul că în evidenţa contabilă a fiecărei unităţi bisericeşti se înregistrează distinct veniturile realizate în urma exploatării terenurilor agricole, iar anual centrele eparhiale verifică gestiunea, disciplina financiar-contabilă şi modalitatea administrării bunurilor, inclusiv veniturile realizate din cultivarea suprafeţelor agricole şi utilizarea acestora
“, mai arată Patriarhia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…