Birchall: Se impune majorarea, în regim de urgenţă, a pedepselor pentru infracţiunile care vizează împiedicarea răspândirii bolilor

Birchall: Se impune majorarea, în regim de urgenţă, a pedepselor pentru infracţiunile care vizează împiedicarea răspândirii bolilor

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall este de părere că se impune majorarea, în regim de urgenţă, a pedepselor pentru infracţiunile care vizează împiedicarea răspândirii bolilor, fuga din carantină şi transmiterea deliberată de boli.

"Da, susţin şi consider că se impune majorarea, în regim de urgenţă, a pedepselor pentru infracţiunile care vizează împiedicarea răspândirii bolilor, fuga din carantină şi transmiterea deliberată de boli. Ministerul Justiţiei, care are drept de iniţiativă legislativă, trebuie să vină urgent cu această modificare legislativă", scrie Birchall, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Ea subliniază că "legea nu este facultativă, ci obligatorie pentru toţi".

"Sunt convinsă că foarte mulţi români înţeleg că trecem printr-o situaţie care reclamă calm, dar şi responsabilitate individuală şi colectivă! Iar cei care ţin neapărat să fie teribilişti, să mintă sau să ignore deciziile legale ale autorităţilor statului român trebuie să suporte sancţiunile legale! Legea nu este facultativă, ci obligatorie pentru toţi!", precizează Birchall. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!