Birchall sare la jugulara milfei de Voluntari
Fostul minsitru PSD al Justiției, Ana Birchall, exclusă din PSD în anul 2019, a lansat un atac dur la adresa Gabrielei Firea după ce fostul primar general al Capitalei și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de primar general.
„Este cam greu să găsești o persoană mai obsedată de funcții și de preamărire ca această doamnă, nu?! Păi dacă tot moare cu atâta ipocrizie de grija bucureștenilor, poate răspunde credibil de ce în octombrie 2020 (când a candidat și a fost aleasă consilier general la Primăria Bucureștiului) a fugit și s-a retras din Consiliul General al Municipiului Bucuresti candidând ulterior pentru Senatul României? Era prea mică funcția de consilier pentru un ego atât de mare? Atunci nu murea de grija bucureștenilor?”, a scris Ana Birchall, pe Facebook .
Fostul ministru PSD spune despre Firea că „acum e ministru de 1 luna și deja se visează în alte funcții arătând, faptic, cât preț pune sau cât de importantă ( sau de neimportantă) consideră că este funcția pe care o are în acest moment!”.
„De fapt, d-na Firea face exact ce a făcut și în trecut: vă aduceți aminte că abia ajunsese primar general și deja sa visa în alte funcții, nu? ...adevărul este ca d-na Firea este expertă în a-și folosi funcțiile pe care vremelnic le ocupă pentru PR și campaniile personale pentru a accede în alte funcții!”, a mai scris Birchall.
Ana Birchall a admis că Nicușor Dan încă nu a dovedit că a meritat să ajungă în funcția de primar general, dar acest lucru „nu îi dă niciun drept sau credibilitate d-nei Firea să tot manipuleze și să mintă când mandatul ei a fost un dezastru în fruntea Capitalei!”.
Birchall a mai îndemnat-o pe Firea să nu „își mai asmută postacii și trolii” pe pagina sa pentru că doar se fac de râs.
Fostul primar general al Capitalei, actual ministru al Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că în 2024 va candida pentru un nou mandat de primar general al Capitalei. Firea a spus că nu țintește o candidatură la alegerile prezidențialele din 2024, spunând că PSD va avea un candidat propus după o selecție internă, pe stil american.