Bill Gates este, pentru al treilea an consecutiv, cel mai bogat om de pe planetă (Forbes)
Bill Gates, cofondator al companiei Microsoft, continuă să fie, pentru al treilea an consecutiv, cel mai bogat om din lume, potrivit topului revistei Forbes, difuzat marți, anunță AFP și EFE, menționând că numărul miliardarilor a scăzut ușor în acest an la nivel global.
Bill Gates, care s-a aflat pe această poziție de 17 ori în ultimii 22 de ani, este posesorul a 75 de miliarde de dolari, susține publicația, care va apărea în versiune tipărită la 21 martie.
Locul al doilea al clasamentului este ocupat de magnatul industriei textile din Spania, Amancio Ortega, fondator al mărcii Zara, acționar majoritar al firmei Inditex, căruia i se atribuie o avere de 67 de miliarde de dolari, cu 2,5 miliarde mai mult decât în 2015.
El este urmat de omul de afaceri american Warren Buffet, cu 60,8 miliarde de dolari, care s-a aflat și anul trecut pe poziția a treia a ''podiumului''.
Mexicanul Carlos Slim însă a coborât două poziții prin comparație cu 2015 și a ajuns pe locul al patrulea, având în vedere că a pierdut 27, 1 miliarde de dolari și a rămas doar cu 50 de miliarde de dolari.
În 2016, lista miliardarilor cuprinde 1.810 persoane, cu 16 mai puțin decât în urmă cu un an. Împreună, toți aceștia au o avere de aproximativ 6.480 de miliarde de dolari, în scădere cu 570 de miliarde prin comparație cu anul anterior.
Forbes precizează că este pentru prima dată din 2010 când averea medie a miliardarilor din întreaga lume a înregistrat o evoluție descendentă, ajungând la 3,6 miliarde de dolari, cu 300 milioane de dolari mai puțin decât în 2015. Revista pune acest fenomen pe seama instabilității bursiere, a scăderii prețului petrolului și a dolarului puternic, factori care au dus la o redistribuire a bogăției la nivel planetar. Așa se explică faptul că numai doi dintre primii 20 din 2015 și-au păstrat locul și în clasamentul anual din 2016, care poate fi consultat la adresa www.forbes.com/billionaires.
La numai 31 de ani, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, este miliardarul ale cărui afaceri au mers cel mai bine în 2016, astfel încât averea lui a crescut cu 11,2 miliarde dolari, totalizând în prezent 44,6 de miliarde de dolari. El a urcat în clasament de pe locul 16 în 2015, la poziția a șasea. O evoluție spectaculoasă a avut și Jeff Bezos, de la firma Amazon, care de pe pe locul al 15-lea a ajuns cel de-al cincilea, cu o avere de 45,2 miliarde de dolari.
Cel mai tânăr miliardar din topul anului 2016 este o femeie, norvegianca Alexandra Andresen, de numai 19 ani, cu o avere moștenită de 1,2 miliarde de dolari. Ea este urmată în clasamentul superbogaților tineri de sora ei Katharina, de 20 de ani, ambele ocupând locul 1476 în topul general.
Lista din 2016 numără 190 de femei, cu șapte mai puțin decât în 2015. Cea mai bogată femeie din lume este franțuzoaica Liliane Bettencourt, proprietara companiei L'Oréal, cu o avere de 36,1 miliarde de dolari (40,1 miliarde anul trecut), situată pe poziția a 11-a în clasamentul Forbes.
Topul pe țări este condus și în 2016 de SUA, care au 540 de miliardari, locurile următoare fiind ocupate de China continentală (251), Germania (120), India (84), Rusia (77, cu 11 mai puțin decât anul trecut), Hong Kong (69), Regatul Unit (50), Italia (43), Franța (39) și Canada (33).
China este țara cu cel mai mare număr (70) de noi miliardari în 2016, urmată de SUA (33), Germania (28) și India (8).
AGERPRES