Bill Gates ar putea rămâne fără nicio acţiune la Microsoft în patru ani

Bill Gates ar putea rămâne fără nicio acţiune la Microsoft în patru ani

Miliardarul american Bill Gates, fost preşedinte şi director general al Microsoft, ar putea rămâne până la mijlocul anului 2018 fără acţiuni la compania americană pe care a înfiinţat-o împreună cu Paul Allen în 1975, dacă menţine ritmul vânzării de acţiuni din ultimii zece ani.

Bill Gates ar putea rămâne fără nicio acţiune la Microsoft în patru ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Gates a vândut în aproape fiecare trimestru din ultimul deceniu pachete de câte 20 de milioane de acţiuni Microsoft, conform unui plan prestabilit de tranzacţionare.

În cazul în care Gates menţine acelaşi ritm, în patru ani nu va mai deţine direct acţiuni la Microsoft.

Cofondatorul Microsoft a pierdut în această săptămână poziţia de cel mai mare acţionar persoană fizică la Microsoft în favoarea fostului director general al companiei Steve Ballmer. Ballmer s-a retras din funcţie în februarie, dar a păstrat de-a lungul timpului acţiunile primite.

Potrivit unor documente transmise Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA, Gates mai deţine la Microsoft uşor peste 330 de milioane de titluri, după vânzările din această săptămână. Ballmer are peste 333 de milioane de acţiuni.

Ambii au astfel participaţii de circa 4% din acţiunile Microsoft şi sunt, de departe, cei mai mari acţionari persoane fizice. Fondurile de investiţii Vanguard Group, State Street Global Advisors şi BlackRock au participaţii uşor mai mari decât cei doi, arată datele Reuters.

Gates a deţinut 49% din Microsoft la momentul listării companiei în 1986.

În 2000, Gates a cedat postul de director general lui Ballmer, iar în februarie anul acesta a demisionat şi din postul de preşedinte, dar a rămas în board-ul companiei.

În ultimii şase ani, miliardarul s-a concentrat asupra activităţilor filantropice ale fundaţiei Bill & Melinda Gates, finanţată în mare de acţiunile deţinute la Microsoft.

Potrivit calculelor Bloomberg, Gates este cel mai bogat om din lume, cu o avere de 79,9 miliarde de dolari, Ballmer se află pe 39 la nivel global cu 18,8 miliarde de dolari, în timp ce Paul Allen ocupă poziţia 58, cu 15,5 miliarde de dolari.

Participaţia de circa 4% deţinută de Gates la Microsoft reprezintă doar o cincime din averea sa. Restul activelor sale sunt administrate de Cascade Investment, structură de investiţii care controlează participaţii la companii precum Canadian National Railway şi Berkshire Hathaway. Gates a donat 28 de miliarde de dolari fundaţiei sale.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”