Bill Cosby, dat în judecată şi acuzat că a violat o minoră în vârstă de 15 ani

Bill Cosby, dat în judecată şi acuzat că a violat o minoră în vârstă de 15 ani

Actorul Bill Cosby, aflat în centrul unui scandal după mai multe acuzaţii de viol formulate contra sa, a fost dat în judecată de o femeie care l-a acuzat pe starul american că a violat-o în celebrul Playboy Mansion în 1974, când avea vârsta de 15 ani.

Bill Cosby (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În acea plângere depusă marţi la tribunal, Judy Huth afirmă că ea şi o bună prietenă l-au întâlnit pe actor în 1974 pe platourile de filmare ale unui lungmetraj, în San Marino, în apropiere de Los Angeles.

Ea şi prietena ei, care avea pe atunci vârsta de 16 ani, au stat de vorbă cu Bill Cosby, care le-a invitat în clubul lui de tenis în sâmbăta următoare, potrivit plângerii depuse în instanţă.

Atunci când au ajuns la club, actorul le-a condus într-o casă unde le-a servit alcool, înainte de a le duce într-o altă reşedinţă, care s-a dovedit a fi celebrul Playboy Mansion, se afirmă în acelaşi document.

Acolo, într-una dintre camerele conacului, reclamanta spune că actorul a molestat-o sexual, încercând să o atingă cu o mână într-o zonă intimă şi obligând-o apoi să îl masturbeze, fără consimţământul ei.

Reclamanta spune că a suferit "traume psihologice şi atacuri de panică" toată viaţa, dar a descoperit abia recent că acestea erau "cauzate de agresiunea sexuală" comisă de Bill Cosby.

Judy Huth îl acuză pe actor de "violenţă sexuală, intenţia de a-i induce stres emoţional". Ea a solicitat justiţiei să îi acorde daune financiare a căror valoare nu a fost dată publicităţii.

Bill Cosby, cunoscut în special pentru sitcomul de succes "Cosby Show", difuzat în anii '80 şi '90, a fost deja acuzat de agresiune sexuală de cel puţin 17 femei, dar nu fusese până acum obiectul unor noi cercetări în justiţie.

Avocatul actorului, Martin Singer, nu a dat nicio declaraţie publică marţi, dar a repetat de la începutul acestui scandal că Bill Cosby nu are nimic să îşi reproşeze.

Luni, Bill Cosby şi-a anunţat demisia din consiliul de administraţie al Universităţii Temple din Philadelphia, în care actorul se afla de peste 32 de ani.

Toate plângerile depuse împotriva sa, dintre care cele mai vechi datează din anii '60, relatează un scenariu similar, în care actorul de culoare le-ar fi drogat sau făcut pe acele femei tinere să bea alcool înainte de a le agresa sexual şi de a le transporta apoi la casele lor cu taxiul.

Actorul american nu a fost inculpat în 2005, după o plângere în nume colectiv depusă de 15 femei, dintre care 13 au preferat să îşi păstreze anonimatul. Un acord civil a fost încheiat în 2006 cu una dintre reclamante.

Anulările spectacolelor sale în Statele Unite ale Americii şi presiunile exercitate pentru anularea celorlalte show-uri de comedie rămase pe agenda actorului s-au multiplicat până în Canada. Postul NBC, care difuza "Cosby Show", a stopat pregătirile pentru un show în dezvoltare, care ar fi trebuit să relanseze cariera din televiziune a vedetei, în prezent aproape compromisă.

Luni, cântăreaţa Jill Scott i-a luat apărarea lui Bill Cosby pe Twitter, afirmând că îl respectă şi că acesta "a făcut pentru imaginea persoanelor de culoare mai mult decât oricine altcineva".

La rândul său, actorul de culoare Chris Rock, contactat de revista Vulture, a vorbit despre acest scandal în care este implicat Bill Cosby, care a fost multă vreme un model pentru comunitatea afro-americană şi un "tată ideal" pentru America: "Am crescut cu Cosby. Îl ador pe Cosby şi sper că aceste lucruri nu sunt adevărate. Este un an ciudat pentru comedie. L-am pierdut pe Robin (Williams), am pierdut-o pe Joan (Rivers) şi l-am pierdut oarecum şi pe Cosby".

Bill Cosby, celebru pentru rolul unui simpatic tată de familie, de culoare, în sitcomul "The Cosby Show", difuzat de postul NBC din 1984 până în 1992, se află în atenţia presei americane de când un alt actor, Hannibal Buress, a spus că starul american este "un violator", în timpul unui spectacol, în octombrie, în Philadelphia, oraşul natal al lui Cosby.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”