Bill Clinton nu va mai susține discursuri plătite dacă Hillary va ajunge președinte
Fostul președinte american Bill Clinton a declarat că nu va mai susține discursuri plătite dacă soția sa, Hillary, favorită la nominalizarea Partidului Democrat în cursa pentru Casa Albă, va câștiga alegerile din 2016, relatează Reuters.
Cei doi Clinton au fost criticați de adversari republicani și de comentatori din presă pentru faptul că obțin venituri de milioane de dolari din discursuri plătite. Această practică ridică posibilitatea unor conflicte de interese, susțin criticii.
'Voi continua totuși să țin discursuri pe teme care mă interesează, pentru că mi-a plăcut cu adevărat să fac acest lucru', a declarat fostul președinte pentru Bloomberg TV, cu prilejul unei conferința la Denver a Fundației Clinton.
Într-un interviu acordat CNN, ce va fi difuzat duminică, Bill Clinton a respins acuzațiile potrivit cărora soția sa ar fi acordat un tratament favorabil donatorilor fundației în timpul mandatului de secretar de stat. 'Nimeni nu mi-a cerut nimic niciodată', a declarat el. Fostul președinte a mai spus că nu știe dacă guverne străine, companii sau alți donatori ai fundației voiau ceva în schimbul acțiunilor filantropice. 'Cred că nici Hillary n-ar ști. A fost foarte ocupată în acei ani. Nu am văzut-o niciodată studiind o listă a donatorilor mei și nu am idee cine făcea afaceri înainte de Departamentul de Stat', a indicat el.
Potrivit Reuters, nici presa și nici adversarii politici nu au reușit să aducă vreo dovadă că Hillary Clinton ar fi vândut favoruri ca secretar de stat. Cei doi Clinton resping acuzațiile ca fiind motivate politic, însă tot mai mulți americani declară în sondaje că nu au încredere în fosta Primă Doamnă. O situație cu care 'ne-am obișnuit', afirmă soțul ei, care o descrie pe Hillary drept 'stânca' familiei. 'Oricând am avut necazuri, ea a fost stânca în familie', a declarat Bill Clinton, convins că americanii vor ajunge să cunoască mai mult această latură a soției sale. AGERPRES