Bilanţ COVID: Aproape 2.600 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Câte persoane sunt internate la Terapie Intensivă

Bilanţ COVID: Aproape 2.600 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Câte persoane sunt internate la Terapie Intensivă

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 2.033 mai puţine faţă de ziua anterioară. 424 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis, duminică, Ministerul Sănătăţii.

În Capitală s-au înregistrat 433 de cazuri, iar în Cluj peste 200. Peste o sută de noi cazuri s-au înregistrat în judeţele Argeş, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ilfov şi Timiş.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 148 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

„În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.618 cu 124 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 279 persoane, cu 3 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 279 pacienţi internaţi la ATI, 240 sunt nevaccinaţi” a mai precizat sursa citată.

Din totalul pacienţilor internaţi, 469 sunt minori, 467 fiind internaţi în secţii, cu 26 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 2 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 66.348 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

„În intervalul 13.08.2022 (10:00) – 14.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese (6 bărbaţi şi 6 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 12 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 8 la categoria de vârstă peste 80 de ani”, a mai anunţat ministerul.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 2 erau vaccinaţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.178 teste RT-PCR ( 1.124 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.054 la cerere) şi 7.933 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.370.698 teste RT-PCR şi 10.995.938 teste rapide antigenice.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri