Bilanț COVID-19: Peste 700 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Bilanț COVID-19: Peste 700 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Ministerul Sănătății a făcut publice ultimele date oficiale ale infecțiilor cu SARS-CoV-2: 719 de persoane infectate, cu 735 mai puține decât ieri.

covid jpg

Numărul cazurilor de infecții cu noul coronavirus este în scădere Foto: Shutterstock

Șapte persoane au decedat în ultimele 24 de ore. Până acum, în România, 66.919 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 și-au pierdut viața.

135 din cazurile noi din 24 de ore au fost ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 39 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.653 cu 44 mai multe față de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 126 persoane, cu 4 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 126 pacienți internați la ATI, 113 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 190 sunt minori, 188 fiind internați în secții, cu 6 mai puțini față de ziua anterioară și 2 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 66.919 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 17.09.2022 (10:00) – 18.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 7 decese (5 bărbați și 2 femei), 2 decese fiind raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 7 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați aveau comorbidități și niciunul dintre aceștia nu era vaccinat

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.855 teste RT-PCR (896 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 959 la cerere) și 5.154 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.475.939 teste RT-PCR și 11.451.260 teste rapide antigenice.

Cele mai multe cazuri noi – 170 sunt în București și județul Ilfov. Locul al doilea este ocupat de județul Cluj, cu 104 cazuri. Restul județelor au sub 100 de noi cazuri în ultimele 24 de ore. Datele arată că numărul cazurilor noi, nealocate, este de 500.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…