Bihor: Termoficare Oradea a început furnizarea agentului termic în tot oraşul
Locuitorii municipiului Oradea vor avea, începând de marţi, încălzire în apartamente, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul comercial al SC Termoficare Oradea SA, Dan Creţu.
"Am început furnizarea agentului termic de ieri (luni - n.r.) în aproape 40 de puncte termice din oraş, din cele 188 pe care le avem în administrare şi la 70 de module. Ne-am concentrat atenţia şi am avut prioritate punctele termice din care sunt alimentate spitale, şcoli, grădiniţe, creşe, centre de bătrâni, precum şi imobilele din cadrul dezvoltărilor imobiliare noi care sunt alimentate cu energie termică prin intermediul modulelor termice montate la nivel de scară/bloc. Astăzi finalizăm pornirea încălzirii în tot oraşul, fără excepţie", a spus Dan Creţu.
Reprezentantul societăţii de termoficare a precizat că s-a luat această decizie ca urmare a scăderii temperaturilor de la o zi la alta şi pe baza prognozei meteo anunţate pentru următoarele zile, dar şi pentru a onora solicitările populaţiei.
"Numai azi-noapte (luni noaptea - n.r.) am avut 110 solicitări de pornire a încălzirii, duminică spre luni am avut vreo 70, noi fiind în permanent contact cu administratorii şi preşedinţii de asociaţiile de proprietari", a menţionat Creţu. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)