Bihor: Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, cetăţean de onoare al municipiului Beiuş
Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, şi prorectorul UBB Cluj-Napoca, academicianul Ioan Bolovan, au primit vineri titlul de cetăţeni de onoare ai Beiuşului, "în semn de preţuire şi gratitudine", a declarat, pentru AGERPRES, primarul localităţii, Gabriel Popa.
"Cei doi oaspeţi de astăzi, personalităţi de renume ale ţării noastre, au devenit cetăţeni de onoare ai Beiuşului în 15 mai 2020, prin hotărâre de Consiliu local, dar nu li s-a înmânat efectiv plăcuţa cu acest titlu, din cauza pandemiei. Astăzi, am organizat acest moment împreună cu lansarea de carte a domnului Ioan Degău, 'Beiuşul şi lumea lui', volumul şase", a precizat, pentru AGERPRES, primarul Gabriel Popa.
El a arătat că relaţia de prietenie a celor doi intelectuali clujeni cu comunitatea beiuşeană se bazează pe istoria oraşului, aici existând Colegiul naţional "Samuil Vulcan", al doilea liceu de limbă română din Transilvania după cel din Blaj. Colegiul beiuşean care a dat de-a lungul timpului, în cei peste 190 de ani de existenţă, un mare număr de academicieni, profesori, doctori, intelectuali de renume, printre care şi Iosif Vulcan, creatorul revistei Familia.
Conform primarului, cei doi invitaţi de seamă au vizitat, vineri, şi Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş", Colegiul tehnic "Nicolae Ciordaş", şi au depus coroane de flori la bustul lui Mihai Eminescu, statuia lui Avram Iancu şi cea a lui Iosif Vulcan, precum şi la mormintele martirilor Nicolae Bolcaş şi Ioan Ciordaş.
Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, şi prorectorul UBB, Ioan Bolovan, au fost prezenţi şi în 2019 la Beiuş, pentru a marca Centenarul eliberării oraşului de către Armata Română, în cadrul unui eveniment organizat şi atunci de cercetătorul Ioan Degău. AGERPRES / (A - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)