Bihor: Incendiul de amploare de la o hală din Oradea a fost stins; au ars coletele unei firme de curierat

Bihor: Incendiul de amploare de la o hală din Oradea a fost stins; au ars coletele unei firme de curierat

Incendiul de mari proporţii, izbucnit vineri pe strada Borşului din Oradea, la o hală în care se aflau un depozit de materiale şi echipamente sanitare şi de climatizare şi depozitul firmei de curierat Cargus, a fost stins în jurul orei 12,30, în intervenţie fiind implicaţi peste 100 de pompieri militari, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor în jurul orei 10,10, moment în care la faţa locului au fost mobilizaţi operativ pompierii militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, cu şapte autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de lucru la înălţime şi o ambulanţă SMURD.

După executarea recunoaşterii, echipajele au constatat că incendiul se manifesta violent la hala construită pe o suprafaţă de circa 4.000 de metri pătraţi, flăcările alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate atât în interiorul, cât şi in exteriorul acesteia, ameninţând să se propage şi la zona administrativă.

Acţiunea de stingere a fost îngreunată de existenţa numeroaselor materiale combustibile ce au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajări masive de gaze şi fum. Incendiul din spaţiul halei s-a manifestat pe o suprafaţă de circa 4.000 de metri pătraţi şi la acoperişul acesteia.

Dată fiind amploarea incendiului şi condiţiile dificile de desfăşurare a operaţiunii, inspectorul şef, general de brigadă Caba Sorin Mihai, care a coordonat şi condus operaţiunea în teren, a ordonat activarea grupei operative şi suplimentarea forţelor şi mijloacelor de intervenţie, astfel că, pentru localizarea şi lichidarea focarelor, respectiv pentru împiedicarea propagării flăcărilor la clădirea administrativă, un număr de peste 100 de pompieri militari din cadrul a 4 subunităţi au acţionat cu 10 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 3 autospeciale de lucru la înălţime şi 1 autospecială de descarcerare grea, la locul intervenţiei fiind mobilizate şi alte şase autospeciale de suport logistic (care au transportat personal de intervenţie, combustibil, spumogen, butelii cu aer comprimat etc.).

Concomitent cu acţiunea de localizare şi lichidare a focarelor, au fost constituite echipe de căutare-salvare care au verificat toate spaţiile din interiorul clădirii administrative pentru salvarea eventualelor victime.

Pe timpul intervenţiei, au primit îngrijiri medicale trei persoane, dintre care două cu atac de panică şi o a treia persoană care prezenta arsuri de gradul I la nivelul mâinii.

"Incendiul a fost localizat în aproximativ 40 de minute şi stins în jurul orei 12,30, echipajele de pompieri militari acţionând în continuare şi la această oră pentru căutarea şi lichidarea focarelor ascunse şi înlăturarea efectelor negative. Pompierii militari au reuşit să salveze clădirea administrativă lipită de hala în flăcări", a subliniat reprezentantul ISU Bihor.

Conform sursei citate, deşi mesajul RO-Alert pentru avertizarea populaţiei a fost pregătit imediat după primirea apelului care sesiza producerea evenimentului, nu s-a impus transmiterea acestuia întrucât norul de fum nu se îndrepta spre zonele de locuinţe din municipiu şi zona metropolitană.

Cuantumul estimativ al pagubelor şi cauza probabilă a evenimentului urmează a fi stabilite ulterior.

Şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că incendiul a avut loc în spaţiul închiriat de firma de curierat Cargus în platforma Black Sea.

"Au ars coletele de la Cargus. Nu ştim cauza incendiului, dar luni vom începe un control complex, pentru a vedea ce anume a ars, care a fost cauza. Dimineaţă când focul era mai intens, direcţia fumului era spre nord - nord-vest, acum e mult mai redus, se mai ridică uşor şi se deplasează mai mult spre nord. Dar e foarte redus la ora aceasta. Echipajele de pompieri au lucrat intens", a precizat şeful Gărzii de mediu Bihor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, Alina Dinu, traficul rutier pe Şoseaua Borşului, ce duce la ieşirea din ţară, spre PTF Borş, se desfăşoară normal, nu a fost restricţionat, însă poliţiştii au acţionat pentru a se da prioritate maşinilor de pompieri. AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”