Bihor: Două persoane confirmate cu COVID-19, declarate vindecate
Două persoane care au fost confirmate cu virusul COVID-19 au fost declarate vindecate, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor.
Conform DSP Bihor, la nivelul judeţului, în prezent sunt în carantină 274 de persoane.
Potrivit unei informări trimise de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dorel Ţîrţ, a scăzut foarte mult şi numărul sancţiunilor aplicate în ultima zi, în intervalul 31 martie, ora 8,00 - 1 aprilie, ora 8,00, la doar 14 amenzi în valoare totală de 40.750 lei. Comparativ, luni fuseseră aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale, iar duminică, 164.
DSP nu a mai anunţat, de luni, numărul persoanelor autoizolate la domiciliu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, Laura Bondar, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că de marţi dimineaţă, de la ora 8,00, până miercuri, la aceeaşi oră, prin PTF Borş au intrat în ţară 1.900 de persoane, cu 1.500 de mijloace auto, numărul lor fiind mai mare la PTF Nădlac II unde au intrat, în acelaşi interval, 4.200 de persoane cu 2.000 de autovehicule. Luni intraseră în ţară în jur de 1.300 de persoane, cu 1.290 de autovehicule.
În informarea semnată de Dorel Ţîrţ sunt menţionate şi activităţile desfăşurate, în intervalul marţi, ora 8,00 - miercuri, ora 8,00, de structurile teritoriale MAI din judeţ pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgenţă.
Astfel, poliţiştii bihoreni au efectuat 2.564 misiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare. De asemenea, echipajele de poliţie au însoţit 30 de convoaie (cele mai multe de până acum - n.r.) organizate pentru tranzitarea judeţului spre zonele de carantinare / autoizolare. În aceste misiuni au fost implicate 397 de cadre ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi ale Poliţiei Locale.
De asemenea, jandarmii bihoreni au însoţit 9 convoaie organizate pentru tranzitarea judeţului spre zonele de carantinare / autoizolare şi au asigurat măsuri de pază şi protecţie la nivelul a două centre de carantină active. În aceste misiuni au fost implicate 83 de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor.
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana (ISU) au efectuat o misiune de transport al persoanelor care au intrat în ţară către centrele de carantină de la nivelul judeţului, respectiv către limita de judeţ, de unde au fost preluate de către echipaje din judeţele respective. De asemenea, angajaţii ISU Crişana au desfăşurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borş.
ISU Crişana asigură suportul operaţional şi fluxul informaţional la nivelul Centrului Judeţean de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI), precum şi transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 21 de cadre ISU Crişana. AGERPRES