Bihor: A fost identificat autorul crimei din Oradea; se derulează activități în vederea prinderii lui

Bihor: A fost identificat autorul crimei din Oradea; se derulează activități în vederea prinderii lui

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a făcut public numele celui suspectat că l-ar fi ucis pe tânărul găsit joi mort în Oradea, pe malul Peței, iar Inspectoratul de Poliție Județean a pus la dispoziție fotografia acestuia, pentru a fi găsit.

''În cauza având ca obiect fapta de omor comisă în Oradea, în cursul zilei de sâmbătă, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Rogia Sorin Ioan, în vârstă de 27 de ani. Acesta nu se află la acest moment în custodia autorităților judiciare, fiind derulate activități specifice în vederea găsirii lui, însă, în vederea punerii lui sub acuzare există indicii temeinice'', a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al parchetului, Maria Cotrău.

Cadavrul unui bărbat de 27 de ani a fost găsit, joi, în cartierul Cantemir din Oradea, pe malul pârâului Peța.

''Am fost anunțați că un trecător a văzut pe spațiul verde, în zona delimitată de blocuri, între strada Grigore Ureche și pârâul Peța, cadavrul unui bărbat prezentând multiple urme de violență la nivelul capului. (...) Din cercetările preliminare rezultă că moartea a survenit în condiții de violență extremă prin aplicarea mai multor lovituri cu un corp dur în zona capului'', declara, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Maria Cotrău.

Ulterior, în cursul zilei, anchetatorii au anunțat că au deja un cerc de suspecți și că au început audierile.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…