Bihor: 25 de cetăţeni din Siria şi Palestina, prinşi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Bihor: 25 de cetăţeni din Siria şi Palestina, prinşi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, ascunşi întru-un automarfar încărcat cu piese auto, 25 de cetăţeni din Siria şi Palestina, care cu sprijinul unui şofer turc încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, au informat sâmbătă IGPF şi Poliţia de Frontieră Oradea.

Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac - ITPF Oradea au desfăşurat o misiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În urma acţiunii, în apropierea staţiei CFR din oraşul Nădlac, a fost oprit în trafic un automarfar, condus de un cetăţean turc, în vârstă de 33 ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire, piese auto, pe ruta Turcia-Polonia.

Cu ocazia verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că sigiliul vamal este deteriorat, motiv pentru care s-a trecut la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, în semiremorca automarfarului, au fost descoperiţi 25 de cetăţeni străini care au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei, a precizat sursa citată.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din 24 de cetăţeni sirieni şi un palestinian, dintre care şase minori, o femeie şi 18 bărbaţi. Tot la verificări s-a stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 18 şi 32 de ani, iar minorii având vârste între 4 şi 16 de ani.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii depistaţi ascunşi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!