Biden l-a avertizat pe Putin că Rusia se va confrunta cu ''sancţiuni severe'' în cazul unei escaladări în Ucraina
Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Rusia se va confrunta cu "sancţiuni severe, în special economice" în cazul unei escaladări militare în Ucraina, în cadrul summitului virtual de marţi între cei doi şefi de stat, a indicat Casa Albă într-un comunicat, citat de AFP, EFE şi Reuters.
Preşedintele american "a exprimat de asemenea profunda preocupare" a SUA şi a aliaţilor lor faţă de creşterea numărului de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina, potrivit Casei Albe, care a precizat că cei doi şefi de stat au evocat în cadrul discuţiei lor de asemenea securitatea cibernetică şi "munca în comun asupra unor subiecte regionale precum Iranul".
"Preşedintele Biden a exprimat profunda îngrijorare a SUA şi a aliaţilor noştri europeni escaladarea forţelor ruse în jurul Ucrainei şi a precizat că SUA şi aliaţii noştri vor răspunde cu măsuri economice şi de altă natură puternice în cazul unei escalade militare", menţionează comunicatul Casei Albe, citat de Reuters.
Biden şi-a reiterat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi a cerut detensionarea şi revenirea la diplomaţie, se mai spune în text.
Cei doi lideri au abordat de asemenea dialogul ruso-american asupra securităţii strategice, securităţii cibernetice şi Iranul în cursul întâlnirii lor de doua ore, a declarat Casa Albă.
La început agenţiile ruse de presă au anunţat încheierea convorbirii, apoi Casa Albă a comunicat că întrevederea s-a încheiat exact la 17:08 GMT, fără să ofere la început detalii despre conţinutul discuţiilor.
Convorbirea dintre preşedintele american şi cel rus a început la 15:07 GMT, a indicat Washingtonul, printr-un schimb de cuvinte politicoase de ambele părţi, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă.
"Mă bucur să vă revăd", a declarat Joe Biden.
"Vă salut, domnule preşedinte", a spus Vladimir Putin zâmbind, aşezat la o masă lungă, în fata unui ecran pe care se vedea omologul său american. Preşedintele rus se afla la reşedinţa sa din Soci, o staţiune de pe litoralul rus al Mării Negre.
Preşedintele american a participat la această întâlnire virtuală din "Situation Room" de la Casa Albă, o sală ultrasecurizată de unde executivul american gestionează intervenţii militare sensibile şi care este închisă jurnaliştilor.
Consilierul său pentru securitatea naţională, Jake Sullivan, va răspunde întrebărilor presei la 19:00 GMT.
SUA, acuzate că au decis singure fără să-şi consulte aliaţii retragerea trupelor lor din Afganistan şi că gestionează unele dosare internaţionale fără să-şi ia în considerare partenerii, insistă acum puternic asupra unei coordonări strânse cu europenii şi ucrainenii, notează AFP.
Joe Biden îi va contacta telefonic marţi pe preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi premierii italian Mario Draghi şi britanic Boris Johnson după discuţiile cu preşedintele rus.
El a vorbit deja luni cu aceştia şi a convenit să rămână "în contact strâns".
De asemenea, Joe Biden urmează ca în zilele următoare să aibă o discuţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat executivul american.AGERPRES