Biden, criticat de „calul troian” din UE: A mers prea departe cu Putin. Trump e speranța

Biden, criticat de „calul troian” din UE: A mers prea departe cu Putin. Trump e speranța

Război în Ucraina. Ungaria face parte din tabăra păcii. „Sunt în favoarea încetării imediate a focului şi a negocierilor de pace imediate”, a declarat, marţi, la Berlin, prim-ministrul ungar, Viktor Orban. Şeful cabinetului de la Budapesta a declarat că preşedintele american, Joe Biden, a mers prea departe atunci când l-a numit pe Vladimir Putin criminal de război sau criminal în masă, speranţa pentru pace, în opinia sa, fiind fostul preşedinte Donald Trump, transmite Hirado.hu.

FOTO Profimedia

FOTO Profimedia

Ungaria a pierdut deja aproximativ 200 dintre cetăţenii săi care au murit ca recruţi pe front, a declarat Orban, în cadrul unui eveniment dedicat războiului din Ucraina şi crizei energetice internaţionale, organizat de revista de afaceri publice Cicero şi cotidianul Berliner Zeitung, intitulat „Furtună deasupra Europei”.

Şeful guvernului de la Budapesta a explicat că este o mare problemă faptul că, spre deosebire de cele întâmplate în Crimeea, de data aceasta nu s-a reuşit izolarea conflictului.

În ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, premierul ungar a declarat că în primul rând are în vedere interesele Ungariei, iar ţara se află în sfera de influenţă directă a războiului din Ucraina, motiv pentru care are un puternic sentiment de ameninţare, potrivit sursei citate.

Acesta consideră că dezbaterea internaţională se concentrează prea mult asupra lui Putin, adăugând că nu este deloc interesat de președintele rus, iar „ceea ce mă interesează este Ungaria şi Europa, şi care sunt consecinţele războiului asupra noastră”.

De asemenea, el a mărturisit că Guvernul ungar consideră despre război că este un act de agresiune deoarece Rusia a încălcat dreptul internaţional.

Speranţa pentru pace este reprezentată de fostul preşedinte american, Donald Trump

Orban a declarat că preşedintele american Joe Biden a mers prea departe atunci când l-a numit pe preşedintele rus, Vladimir Putin, criminal de război sau criminal în masă. Speranţa pentru pace, în opinia sa, este aşadar fostul preşedinte american, Donald Trump, mai notează sursa menționată.

Conflictul din Ucraina a „scos în evidenţă slăbiciunea noastră”, a mai subliniat Viktor Orbán, deoarece mai multe ţări importante, inclusiv China şi India, nu s-au alăturat comunităţii occidentale.

Premierul ungar a mai afirmat că în Europa există o linie de demarcaţie în ceea ce priveşte migraţia, problema genurilor, familia şi interesele naţionale. Cei care se situează la est faţă de aceste probleme, se gândesc în termenii unei familii tradiţionale, resping migraţia, acolo mândria naţională este cea mai importantă forţă motrică. În opinia sa, este important, şi este o sarcină a ţărilor care aparţin Grupului de la Visegrád, (V4) să apere această poziţie.

De-a lungul istoriei, au existat întotdeauna mari puteri care au vrut să ne spună cum să trăim, a subliniat Viktor Orbán. Şi acum, în prezent, în condiţii democratice, încă vor să ne spună cum ar trebui să fie familia maghiară, care ar trebui să fie componenţa etnică a Ungariei, a adăugat acesta, subliniind că încă de la începutul carierei sale politice a luptat împotriva acestui fenomen.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii

5 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare