Biatlon: Luminița Pișcoran - Sunt mândră de medalia mea de aur

Biatlon: Luminița Pișcoran - Sunt mândră de medalia mea de aur

Biatlonista Luminița Pișcoran (26 de ani), legitimată la CS Dinamo - Centrul Sportiv Brașov, este indiscutabil una dintre performerele începutului de an în sporturile de iarnă din țara noastră, după ce a reușit să cucerească titlul de campioană europeană în proba de 15 kilometri la competiția continentală desfășurată săptămâna trecută în Estonia, la Otepaa.

După acest succes european, primul din istoria biatlonului românesc, Luminița Pișcoran nu s-a întors în țară, ci urmează să concureze săptămâna aceasta și cea viitoare în etapele de Cupă Mondială din Cehia (Nove Mesto) și Norvegia (Oslo Holmenkollen).

Referindu-se la succesul de la Europenele din Estonia, sportiva română a povestit, într-un interviu acordat site-ului CS Dinamo, modul în care a decurs proba pe care a câștigat-o. "Până înainte de ultima tragere eram conștientă că pot face o cursă bună. Alergarea îmi mergea, aveam schiuri ceruite ca la carte, iar după ultima tragere s-a decis totul. Am ieșit din poligon pe locul 2, la o distanță foarte mică de primul loc. Pe ultima tură am dat totul și am reușit să câștig aurul european, de care sunt foarte mândră. Alături de mine l-am avut pe Gheorghe Stoian, care îmi este antrenor de lot, dar și de club, la Dinamo. El a avut grijă să mă țină la curent tot timpul cu locul pe care eram în cursă", a precizat Pișcoran.

Sportiva a explicat că nu a făcut prea multe schimbări în pregătire, față de anul trecut: "Nu am schimbat atât de mult la antrenamente. Doar în privința tragerii am muncit mai mult pentru a avea o mai bună concentrare și precizie".

Proaspăta campioană continentală a dezvăluit, totodată, că a început să practice biatlonul destul de târziu, "din pură curiozitate". "Activitatea sportivă am început-o destul de târziu, eram deja în clasa a opta. De ce biatlon? Din pură curiozitate. Trăind într-o zonă de munte (este născută la Brașov), eram curioasă să văd cum este".

Luminița Pișcoran a mai subliniat că, deocamdată, biatlonul românesc nu se poate compara cu cel din țările cu renume în acest sport, din punct de vedere al condițiilor de pregătire. "Pot spune că mai sunt unele lipsuri, dacă ne comparăm cu marile puteri din biatlon. De pildă, o sportivă din Rusia, Germania sau Norvegia are 20-25 de perechi de schiuri, beneficiază de un întreg staff, cu ceruitori specializați, antrenori și alții. La noi, antrenorul este și ceruitor, și șofer. Dar sunt și țări mai puțin pregătite decât România în această privință", a explicat sportiva dinamovistă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”