Bianca Andreescu, interviu în The Guardian: „M-am gândit la un moment dat să renunț la tenis“ VIDEO
Bianca Andreescu, jucătoarea canadiană de origine română, încearcă să revină în topul tenisului feminin după câțiva ani foarte dificili, în care accidentările au măcinat-o.
Bianca Andreescu a câștigat US Open în 2019 FOTO arhiva Adevărul
Înainte de turneul de la Roland Garros, unde va juca marți, 30 mai 2023, împotriva Viktoriei Azarenka, românca Bianca Andreescu, aflată în prezent pe locul 42 WTA, a acordat un interviu jurnalistului Tumaini Carayol de la prestigiosul cotidian britanic The Guardian .
După o perioadă dificilă, Bianca Andreescu părea că și-a găsit cadența în această primăvară, după ce a învins-o pe Maria Sakkari la turneul de la Miami. Însă în turul IV, în setul doi al meciului cu Ekaterina Alexandrovna, Bianca s-a accidentat la gleznă și a părăsit terenul plină de lacrimi și frustrare.
„A fost cea mai teribilă durere pe care am simțit-o vreodată. Și m-am întrebat de ce mi s-a întâmplat tot mie să mă accidentez iar la Miami, după ce făcusem meciuri bune”, a declarat Bianca Andreescu pentru The Guardian.
Din fericire, accidentarea nu a fost gravă, iar jucătoarea de 22 de ani a revenit după o lună la turneul de la Madrid.
Bianca Andreescu spune că la un moment dat, după ce câștigase în 2019 turneele de top de la Indian Wells și US Open, s-a gândit s-a renunțe.
„Când am început să pierd, nu știam ce să fac și cum să reacționez. Eram șocată, ceea ce e ciudat, pentru că jucătorii pierd des meciuri la tenis. Iar acum știu care e sentimentul. Am trecut prin asta și sunt bucuroasă că am făcut-o pentru că am realizat că dacă vreau să am o carieră lungă, nu mai pot continua astfel. Sunt lucruri mult mai importante decât a câștiga sau pierde sau pur și simplu de a juca tenis. Sunt recunoscătoare că pot juca, însă faptul că am ce mânca e mai important, cum e faptul că am părinți uimitori și prieteni care mă susțin”, spune Bianca Andreescu.
Jucătoarea care și- a început cariera la șase ani la Pitești a recunoscut că tenisul te poate consuma mult din punct de vedere psihic.
„Ești singur acolo pe teren, nu ai cu adevărat pe nimeni care să te ajute. E cumva ca o călătorie singuratică. Dar dacă încerci să găsești iubire și pasiune în tot ceea ce faci, asta e cel mai important”, a mai precizat Bianca pentru The Guardian.
De când a revenit pe teren după accidentarea la gleznă, Bianca Andreescu a pierdut două meciuri. Iar turneul de la Roland Garros poate fi un nou început. Un nou început pentru care Bianca este pregătită mental.
Sursa: adevarul.ro