Bercea Mondial, condamnat definitiv la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare

Bercea Mondial, condamnat definitiv la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare

Instanţa supremă l-a condamnat pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare, în dosarul în care acesta este acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, decizia fiind definitivă.

Bercea Mondial (Imagine: Tudor Costi/Mediafax Foto)

Potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sandu Anghel a fost condamnat la opt ani şi nouă luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat şi opt luni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Pedepsele au fost comasate, Sandu Anghel urmând să o execute pe cea mai grea, respectiv de opt ani şi nouă luni de închisoare. De asemenea, instanţa i-a interzis lui Sandu Anghel unele drepturi, pe o durată de doi ani şi şase luni după executarea pedepsei.

Din pedeapsa lui Sandu Anghel va fi redusă perioada reţinerii şi arestării acestuia, respectiv de la 20 februarie 2011 la 16 mai 2014.

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a fost condamnat, prin aceeaşi decizie, la cinci ani şi trei luni de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea exercitării drepturilor.

Totodată, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, împotriva deciziei de condamnare la un an de închisoare cu executare, pentru instigare la mărturie mincinoasă şi mărturie mincinoasă.

În februarie 2012, Tribunalul Olt l-a condamnat pe Bercea Mondial la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor calificat. Tot atunci, magistraţii i-au condamnat pe Florin Anghel la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar pe Fănica Anghel la trei luni de închisoare cu suspendare.

Decizia Tribunalului Olt a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, care în 1 noiembrie 2013 a majorat pedeapsa la închisoare cu executare de la şapte ani şi şase luni la zece ani în cazul lui Sandu Anghel.

De asemenea, pedepsele au fost majorate şi pentru fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, care a fost condamnat la opt ani de închisoare, dar şi pentru Fănica Anghel, condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru instigare la mărturie mincinoasă şi mărturie mincinoasă.

Decizia Curţii de Apel Craiova a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care în 16 mai a dat o decizie definitivă în acest dosar.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat nepotul, pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

În aprilie 2011, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe soţia interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Într-un alt dosar, Bercea Mondial a fost condamnat, în 18 aprilie 2013, de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare, pentru de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Ancheta a stabilit că, în perioada 2001-2005, Bercea Mondial a acordat, sub formă de avans, marfă şi împrumuturi financiare în sumă de 50.803.591.400 de lei vechi (peste 1.000.000 de euro), în condiţiile în care între societăţile administrate de acesta şi firmele beneficiare nu s-au derulat tranzacţii comerciale. Totodată, a ridicat din conturile societăţilor administrate în baza unor documente fictive suma de 1.840.000,40 lei, reprezentând salarii.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod