Bercea începe să dea înapoi. El aruncă totul în gura copiilor şi nu vrea să-şi supere naşul/,,Vreau să se împace copiii mei cu nașu'; eu nu-l bag pe nașu''', a spus Bercea în faţa procurorilor, joi, la DNA
Interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a dat o declarație joi în fața procurorilor DNA în care susține că tot ce știe despre sumele primite de Mircea Băsescu a aflat de la televizor și din ce i-au relatat copiii lui și că dorește ca fratele președintelui să dea banii înapoi și să se împace cu familia lui, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Sursele au precizat că Bercea a afirmat că fiul său, Florin Anghel, i-a spus că i-a dat lui Mircea Băsescu 600.000 euro ca să-l scape pe el și a aflat despre acest lucru după momentul arestării sale.
Despre banii luați de Mircea Băsescu, el a subliniat că știe de la televizor și din ce i-a relatat fata lui, Izaura Anghel.
"Am fost arestat și nu știu nimic. Eu nu-l bag pe nașu', că nu știu nimic. Eu vreau să se împace copiii mei cu nașu'. E păcat de el, e bolnav, are doi copii, să ne dea banii și să se împace. (...) Eu altceva nu știu'', le-ar fi spus anchetatorilor Bercea, adăugând că nu vrea să fie chemat în instanță ca martor, potrivit surselor citate.
Bercea Mondial ar fi povestit că și-a vândut un teren cu 680.000 euro și niște case înainte să fie arestat și că fiul său nu i-a cerut voie să dea banii din aceste tranzacții.
Potrivit surselor, acesta ar fi precizat că ''nașu a greșit că le-a luat banii și a făcut flagrant".
Bercea Mondial a susținut că o parte din bani ar fi ajuns la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, ca să-i reducă pedeapsa cu un an și trei luni, însă acest lucru îl știe tot de la fiica lui, căreia i-ar fi spus Mircea Băsescu.
De asemenea, el le-ar fi declarat procurorilor că l-a sunat pe ''nașu, joi sau miercuri, 18 sau 19 iunie 2014, la 9 sau 10
dimineața'', pentru a-i reproșa că l-a ''pus pe cursă'', iar acesta ar fi negat.
Acesta a mai arătat, în fața anchetatorilor, că banii dați lui Marian Căpățână nu erau pentru a cumpăra societatea Aversa, ci pentru ca Mircea Băsescu să obțină eliberarea lui.
Sandu Anghel a relatat că fiul său i-a spus că Marian Căpățână s-a dus la ei și a susținut că a fost trimis ''de nașul de la Constanța'' să îi dea bani ca să-l scape pe el de pușcărie.