Benzina și motorina se vor ieftini cu 50 de bani pe litru în medie, de la 1 ianuarie

Benzina și motorina se vor ieftini cu 50 de bani pe litru în medie, de la 1 ianuarie

Carburanții se vor ieftini de la 1 ianuarie cu 50 de bani pe litru, în medie, după scăderea TVA și eliminarea accizei suplimentare, au declarat, joi, pentru AGERPRES, reprezentații principalelor companii petroliere din piață.

De la 1 ianuarie 2017, potrivit Codului fiscal, taxa pe valoarea adăugată (TVA) va scădea de la 20% la 19%, iar acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litru va fi eliminată.

Însă veștile pentru șoferi nu sunt prea bune pentru perioada următoare. Reducerile de taxe ar putea fi parțial anulate de efectul creșterii barilului de petrol, care duce, la rândul său, la majorarea cotațiilor produselor petroliere. Aceasta în condițiile în care cotația țițeiului de tip Brent, de referință pe piața europeană, a depășit zilele acestea 56 de dolari pe baril, cel mai înalt nivel din 2016.

Tot în defavoarea șoferilor este și cursul de schimb leu/dolar. Cotația produselor petroliere este exprimată în dolari, monedă care a crescut puternic în ultimele luni, ajungând la cel mai mare nivel din ultimii trei ani. Astfel că un litru de benzină sau motorină va costa mai mult în lei.

Pe piața românească a carburanților, lider este compania OMV Petrom, urmată de Rompetrol, Lukoil și MOL.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii