Belarus: UE nu-l recunoaşte pe Lukaşenko şi pregăteşte sancţiuni (Borrell)

Belarus: UE nu-l recunoaşte pe Lukaşenko şi pregăteşte sancţiuni (Borrell)

Uniunea Europeană nu-l recunoaşte pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedinte al Belarusului şi se pregăteşte să impună importante sancţiuni responsabililor regimului din această ţară, a anunţat marţi şeful diplomaţiei europene, citat de France Presse.

"Considerăm că alegerile din 9 august sunt frauduloase şi nu-l recunoaştem pe Lukaşenko drept preşedinte legitim al Belarusului", a declarat spaniolul Josep Borrell în timpul unei dezbateri în Parlamentul European în sesiune plenară la Bruxelles.

"Suntem în curs de adoptare a sancţiunilor vizând un număr semnificativ de responsabili pentru violenţe, represiune şi falsificarea rezultatelor alegerilor", a adăugat el.

"Aceste sancţiuni ar trebui adoptate înaintea Consiliului European organizat pe 24 şi 25 septembrie la Bruxelles dacă vrem să menţinem credibilitatea europeană", a precizat el. Decizia ar trebui luată în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai UE lunea viitoare la Bruxelles, menţionează AFP.

"Vrem o soluţie care să permită sancţiuni împotriva Turciei şi Belarusului în acelaşi ritm", a subliniat el.

UE procedează de asemenea la o examinare a relaţiilor sale cu Belarus pentru a "identifica domeniile în care contactele ar trebui suspendate sau revizuite. Cele în care are interes să iniţieze şi chiar să intensifice contactele şi să sprijine poporul şi societatea civilă belarusă şi domeniile în care UE poate oferi asistenţă suplimentară dacă există o evoluţie către un nou Belarus democratic", a adăugat spaniolul.

Josep Borrell a denunţat continuarea represiunii în Belarus unde "peste 7.500 de manifestanţi paşnici au fost arestaţi şi 500 de cazuri de tortură au fost înregistrate şi documentate".

"Dacă situaţia continuă să se deterioreze, vor fi luate în considerare sancţiuni suplimentare (...). Cerem autorităţilor din Belarus să găsească o ieşire din criză punând capăt violenţei şi detenţiilor ilegale şi stabilind un dialog naţional incluziv", iar UE este gata să "susţină orice iniţiativă credibilă" în această direcţie, a precizat şeful diplomaţiei europene.

"Noi alegeri sub supravegherea OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) ar fi cea mai bună soluţie, dar până acum nu am reuşit să luăm legătura cu autorităţile din Belarus la niciun nivel", a deplâns el.

"Determinarea lui Lukaşenko de a rămâne la putere cu sprijinul aparent din ce în ce mai mare din partea Moscovei face ca toate acestea să fie dificile", a conchis Borrell, a doua zi după o întâlnire între preşedintele Belarusului şi omologul rus Vladimir Putin.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”