Belarus: Lidera opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, care trăieşte în Lituania, vrea să se întoarcă în ţară
Lidera opoziţiei Svetlana Tihanovskaia vrea să se întoarcă în Belarus din exilul de peste hotare şi a cerut ajutorul comunităţii internaţionale, într-un mesaj adresat marţi susţinătorilor săi pe aplicaţia de mesagerie Telegram, relatează dpa.
Ea a spus că situaţia liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a fost reţinut imediat ce a revenit în Rusia, a arătat că sprijinul comunităţii globale este necesar.
Tihanovskaia, pe numele căreia s-a emis un mandat de arestare în Belarus, trăieşte în prezent în exil în Lituania, după alegerile prezidenţiale contestate din ţara sa şi protestele care au urmat.
Svetlana Tihanovskaia a candidat în alegerile prezidenţiale de pe 9 august în urma cărora preşedintele Aleksandr Lukaşenko a revendicat victoria, cu 80,1% din voturi. Cu toate acestea, Uniunea Europeană nu-l mai recunoaşte drept preşedinte, iar opoziţia susţine că Tihanovskaia este câştigătoarea reală a alegerilor.
Tihanovskaia a spus că a discutat despre acest lucru şi cu reprezentanţii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
Două dosare penale au fost deschise pe numele său de când a candidat în alegerile din Belarus, a precizat Svetlana Tihanovskaia, adăugând: "Vreau să mă întorc în Belarus în siguranţă".
Soţul Svetlanei, Serghei, care şi-a anunţat iniţial intenţia de a candida în alegerile prezidenţiale, este încarcerat de luni de zile. Ea a fugit din ţară pentru a-şi pune la adăpost copiii.
La Minsk şi în alte oraşe din Belarus au avut loc proteste săptămânale după alegeri, urmate de o represiune brutală din partea forţelor de ordine. Peste 30.000 de protestatari au fost arestaţi, mai mulţi şi-au pierdut viaţa şi sute au fost răniţi în timpul protestelor.
Asociaţia jurnaliştilor germani a cerut să înceteze persecutarea sistematică a jurnaliştilor din Belarus.
Peste 470 de jurnalişti au fost reţinuţi după începerea protestelor, a precizat asociaţia într-un comunicat care a condamnat arestările drept o "tentativă brutală de a împiedica ştirile critice".AGERPRES