BEJ Galaţi a sesizat Poliţia în cazul unor materiale neasumate în care era denigrat candidatul ACL

BEJ Galaţi a sesizat Poliţia în cazul unor materiale neasumate în care era denigrat candidatul ACL

Biroul Electoral Judeţean Galaţi a interzis, sâmbătă, distribuirea unor materiale electorale neasumate, în care era denigrat candidatul ACL la alegerile prezidenţiale Klaus Iohannis şi a sesizat Poliţia, în urma unei reclamaţii primite din partea reprezentanţilor acestei formaţiuni politice.

Consilierul judeţean PDL Ion Ştefan a declarat că mai mulţi membri i-au adus la sediul partidului din Galaţi flyere în care era denigrat candidatul ACL, materiale electorale în care se făceau referiri la "casele domnului Iohannis, adopţii de copii, faptul că este colaborator cu Băsescu şi altele de acest fel”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit lui Ştefan, flyerele ar fi fost găsite în cutiile poştale din mai multe cartiere ale municipiului Galaţi sâmbătă dimineaţă, iar ulterior ACL a depus sesizarea la BEJ Galaţi, prezentând şi un astfel de material.

Membrii BEJ au studiat flyerul prezentat de ACL şi, potrivit decizei publicate, sâmbătă seară, pe site-ul Prefecturii Galaţi, au decis interzicerea distribuirii materialelor publicitare electorale care nu sunt asumate şi înaintarea sesizării către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi în vederea efectuării cercetărilor specifice pentru a se identifica dacă acest flayer a fost distribuit pe raza judeţului Galaţi şi cine a dispus comandarea, tipărirea şi distribuirea sa.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Cristina Tatulici, a declarat, sâmbătă seară, că sesizarea BEJ Galaţi a fost preluată de către poliţişti şi că în acest caz se fac cercetări.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…