Beijing - oraşul unde totul este interzis, dar orice este posibil
Cea mai recentă victorie a autorităţilor chineze o reprezintă drogurile. Peste 1.700 de cazuri de posesie de droguri au fost rezolvate în 2014, potrivit unui articol din ziarul „Beijing News“, reprezentând o creştere de 53,2 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În august 2014, jurnalistul australian Stephen McDonell a fost martorului unei razii privind drogurile chiar lângă „Dos Kolegas“, „un stabiliment foarte popular printre chinezi şi străini, ieftin şi foarte vesel“. Poliţia i-a forţat pe toţi clienţii să facă teste de urină pe loc şi chiar au pus scotch pe gura câtorva care au fost depistaţi pozitiv.
Celebritatea sau relaţiile nu te mai scapă
Sub conducerea preşedintelui Xi Jinping, care a preluat puterea în noiembrie 2012 şi a instaurat imediat o campanie masivă anti-corupţie, legea a început să aibă de câştigat în China. Relaţiile familiale şi de afaceri par să ofere mai puţină protecţie în faţa legii, faţă de ce se întâmpla în trecut.
De exemplu, fostul magnatul în securitate Zhou Yongkang care este anchetat pentru corupţie, sau celebrităţi ca Jaycee Chan, pentru posesie de droguri. Însă, nici oamenii de rând nu sunt iertaţi.
„Nimic nu e permis, însă totul este posibil“
Pentru expatriaţi sau pentru chinezii cu relaţii, Beijingul era un oraş unde, după cum se spunea, „nimic nu e permis, însă totul este posibil“. Drogurile puteau fi consumate fără prea multă teamă de repercusiuni.
La începutul anilor '90, în cluburile rock 'n roll, nu era nimic neobişnuit pentru tinerii la modă să tragă pe nas ketamină, chiar de pe mese, în văzul tuturor. „Acest drog a condus la multe nopţi nedormite, păzindu-i pe prietenii mei în timp ce cădeau în aşa numita «gaură K». Simptomele includeau tremurat, frisoane, leşin sau vomitat“, scria David O'Dell în volumul său „Inseparabil – Memoriile unui american şi povestea punk rock-ului chinez“ (Inseparable - The Memoirs of an American and the Story of Chinese Punk Rock).
Pentru cei care nu au locuit niciodată în Beijing, poate fi o surpriză faptul că străinilor le era foarte uşor pe atunci să fumeze marijuana. „Fumam peste tot, în baruri, restaurante, cluburi, malluri, la metrou, în holurile hotelurilor şi în clădiri guvernamentale. Chiar şi în Oraşul Interzis. Singura plângere pe care am avut-o a fost din partea unor clienţi dintr-un bar care au considerat mirosul ca având o aromă foarte puternică“, nota „ZZ“, autorul unui volum despre drogurile din China („China High: My Fast Times in the 010“).
„ZZ“ se lăuda că fuma „iarbă“ chiar şi în faţa poliţiştilor, care nici nu recunoşteau mirosul. „Şi chiar dacă l-ar fi recunoscut, nu s-ar fi întâmplat nimic, pentru că imunitatea mea erau vorbele care îmi ieşeau pe gură – în engleză“, adaugă el.
Pedepsele privind drogurile pentru străini variază în funcţie de severitatea infracţiunii, de relaţiile politice dintre China şi ţara de origine, dar şi de etnia străinului. Ca fapt divers, notează „Foreign Policy“, occidentalii albi tind să fie trataţi cel mai bine. În schimb, abundă poveştile de groază despre africanii prinşi cu droguri.
„Nu mai pot conduce beat?“
Faptul că Beijingul a devenit mai strict, mai ales în zonele locuite de cei bogaţi sau de expatriaţi, este un lucru bun. În urmă cu câţiva ani, atunci când s-au înăsprit legile privind băutul la volan, unii oameni de afaceri se plângeau: „Asta înseamnă că nu mai pot conduce beat!“, îi mărturisea un prieten chinez jurnalistului Isaac Stone Fish.
Mai mult, atunci când Isaac s-a mutat în Beijing, în 2006, exista o lege care solicita cluburilor de karaoke să aibă ferestre în băile din local. Pe de-o parte acest lucru era obligatoriu pentru a îngreuna consumul de droguri, pe de altă parte, pentru a nu solicita prostituate.
„Poate că nu mai e loc de întors în Beijing. Cu siguranţă că autorităţile au început să strângă cureaua. Dar nu aşa se simte fiecare generaţie când se gândeşte la vremurile bune de odinioară?“, conchide pentru „Foreign Policy“, Isaac Stone Fish.
Sursa: adevarul.ro
