Begu Show: Irina e campioană la Palermo, urcă în ierarhia WTA şi devine a doua „rachetă“ a României

Begu Show: Irina e campioană la Palermo, urcă în ierarhia WTA şi devine a doua „rachetă“ a României

Internazionali Femminili di Palermo e o întrecere care le prieşte româncelor!

Anul trecut, Gabriela Ruse a atins ultimul act – a pierdut cu americanca Danielle Collins – iar acum Irina Begu a avansat până în finală. Pe care a şi câştigat-o de o manieră entuziasmantă!

Dacă în drumul ei spre meciul pentru trofeu, românca a avut nevoie de trei seturi, în trei din cele patru victorii obţinute, duminică seară, lucrurile au fost clare, de la început până la sfârşit. Pentru că Begu a dominat finala cu italianca Lucia Bronzetti (23 de ani, 78 WTA), în ambele seturi.

În primele şase game-uri, Irina i-a cedat adversarei sale unul singur, la 1-0. De la 1-1, Begu a fost de neoprit şi s-a dus la 5-1. Abia la acest scor, Bronzetti şi-a făcut serviciul pentru 5-2, dar degeaba! În game-ul următor, Begu şi-a adjudecat setul: 6-2 în 42 de minute, după un game alb pe serviciul propriu.

Demonstraţia de forţă a Irinei a continuat şi în actul secund. Aici, românca s-a dus la 3-0 şi, ulterior, şi-a adjudecat trofeul, în minimum de seturi: 6-2, 6-2, după o oră şi 31 de minute.

Victoria de la Palermo o va ridica pe Irina, în ierarhia WTA. Aceasta a abordat turneul pe care tocmai l-a câştigat de pe locul 45 în lume. Acum, după acest triumf, românca acumulează 1.384 de punce şi, începând de mâine, va trece pe locul 33 mondial, depăşind-o pe Sorana Cîrstea (34 WTA). Aşadar, Irina Begu va fi a doua „rachetă“ a României, în ierarhia feminină, după Simona Halep, care rămâne pe 16 WTA.

22

WTA e cea mai bună clasare din cariera Irinei Begu de până acum, ea atingând această poziţie în august 2016.

Irina Begu, la Internazionali Femminili di Palermo 2022

*Turul I: 6-3, 4-6, 6-3 cu Bassols (211 WTA)

*Turul II: 1-6, 6-2, 6-4 cu Dodin (77 WTA)

*Sferturi: 6-1, 6-3 cu Parry (86 WTA)

*Semifinale: 3-6, 6-3, 6-4 cu Sorribes Tormo (41 WTA)

*Finala: 6-2, 6-2 cu Bronzetti (78 WTA)

Irina Begu, la a 9-a finală WTA din carieră

*Marbella (2011, zgură): 3-6, 2-6 cu Azarenka

*Budapesta (2011, zgură): 4-6, 6-1, 4-6 cu Vinci

*Taşkent (2012, hard): 6-4, 6-4 cu Vekic

*Moscova (2014, hard): 4-6, 7-5, 1-6 cu Pavlyuchenkova

*Seul (2015, hard): 6-3, 6-1 cu Sasnovich

*Florianopolis (2016, hard): 2-6, 6-4, 6-3 cu Babos

*Bucureşti (2017, zgură): 6-3, 7-5 cu Goerges

*Cleveland (2021, hard): 6-7, 4-6 cu Kontaveit

*Palermo (2022, zgură): 6-2, 6-2 cu Bronzetti

Bilanţ: 5 victorii, 4 înfrângeri

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Noi pe cine credem?

2 O nouă perdea de fum? / Sub pretextul că „ne cumpără ungurii gazul”, statul a luat două decizii surprinzătoare și periculoase

3 VIDEO „Nu avem dovezi că Putin a manipulat alegerile din România. Atenție, Rusia e acolo unde sunt banii! Iohannis nu mai are mandat”

4 Macron, dat în vileag de Lavrov

5 „We are so back /